Program încărcat pentru baschetbalişti

760

Echipa de baschet ACS Târgu-Jiu s-a deplasat la Bucureşti pentru partida cu Colegiul Naţional Aurel Vlaicu. Jocul se dispută, astăzi, cu începere de la ora 17.30. După două succese extrem de importante, cu Ciuc şi Rapid, baschetbaliştii gorjeni vor evolua la foc automat. În meciul cu bucureştenii ar putea debuta şi fundaşul american Joe Howell, care a depăşit problemele medicale cu care s-a confruntat. “Urmează două meciuri în decurs de şase zile. Jucăm, miercuri, la Bucureşti, cu Colegiul Naţional Aurel Vlaicu şi sâmbătă, acasă, cu echipa din Cluj. Este o perioadă destul de încărcată care presupune şi o deplasare, plus că vor veni după aceea meciuri importante cu Mureşul, Sighetul şi Focşaniul, pe care eu aş vrea să le abordăm la victorie pentru că în meciul tur cu Mureş, cel puţin, am arătat o faţă care nu este faţa noastră reală”, a declarat principalul gorjenilor Claudiu Alionescu. Antrenorul a vorbit şi despre obiectivul “cerbilor” pentru restul sezonului. “Ne-am consolidat locul cinci, suntem la trei victorii de Rapid şi Miercurea Ciuc. Avem şanse reale la locul patru, pentru că suntem la egalitate cu Focşaniul şi o victorie aici ne-ar aduce acest loc, plus că am fi la un succes de locul trei, unde se situează echipă din Sighet. Nu cred că se va mai schimba ceva în grupă, Galaţiul va merge în faza a doua din postura de câştigătoare a competiţiei, iar Mureşul va rămâne cu noi în grupa galbenă. Mi-aş dori să câştigăm toate meciurile de acasă în acest final al sezonului şi pentru partea a doua să ne calificăm în primele patru echipe”, a precizat Alionescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here