Programul de monitorizare sol-teren, încheiat în doar 16 comune din Gorj

562

Dintre toate programele ce privesc calitatea terenurilor (cadastru calitativ), în ultimii 15 ani, statul român – prin Ministerul Agriculturii, a alocat fonduri numai pentru Programul de monitorizare sol-teren. Conform Ordonanţei 38 şi Legii 444/2002, monitorizarea terenurilor agricole din România se face din zece în zece ani. Derularea programului a început în anul 2002 şi trebuia terminată până în anul 2012 la nivelul întregii ţări, inclusiv judeţul Gorj.

Potrivit unei situaţii înaintate de către conducerea Oficiului pentru studii pedologice si agrochimice (OSPA) Gorj, în judeţul nostru, în baza Ordinului 223/2002, deci în perioada 2002-2012, în limita fondurilor alocate, Programul de monitorizare s-a implementat numai pe o suprafaţă de 51.368 de hectare din suprafaţa agricolă a judeţului de 238.500 de hectare, adică 21,57%. Unităţile administrativ-teritoriale executate sunt: Alimpeşti, Băleşti, Bengeşti-Ciocadia, Berleşti, Bumbeşti-Piţic, Bustuchin, Drăguţeşti, Godineşti, Hurezani, Licurici, Teleşti, Târgu-Jiu, Vladimir. Totodată, în baza Ordinului 287/2011, ce se aplică pentru perioada 2012-2022, până în prezent, adică între anii 2012-2015 au fost executate 7.889 de hectare, respectiv teritoriile Borăscu şi Plopşoru.
“Din suprafaţa agricolă a judeţului Gorj de 238.500 de hectare, implementarea  programului de monitorizare sol-teren s-a făcut pe 56.914 de hectare, adică în 16 teritorii comunale, reprezentând un procent de 24,84%. Programul de monitorizare sol-teren constă în evaluarea cantitativă şi calitativă a  factorilor limitativi pentru activităţi productive agricole, iar pe baza acestora se face ierarhizarea calitativă a terenurilor din cadrul fiecărui teritoriu comunal, pe o scară de la I la V”, se arată în raportul întocmit de specialiştii OSPA Gorj.
Cele 56.914 de hectare ce acoperă cele 16 teritorii comunale lucrate se repartizează calitativ astfel: terenuri de clasa I –  2.054 de hectare; terenuri de clasa a II-a – 9.434 de hectare; terenuri de clasa a III-a – 19.878 de hectare; terenuri de clasa a IV-a – 19.785 de hectare; terenuri de clasa a V-a – 5.763 de hectare. Clasa medie de calitate pe cele 56.914 de hectare este clasa a III-a de calitate.
“Pe Programul de monitorizare, conform Ord. 278/2011, pentru judeţul Gorj  ar trebui să se aloce 721.000 de lei/an. În niciun an nu s-a alocat mai mult de 300.000 de lei, iar în anul 2014 s-a alocat mai puţin de 200.000 lei. În aceste condiţii, din suprafaţa  agricolă a judeţului Gorj de 238.500 hectare, în 13 ani au fost lucrate doar 56.914 hectare, reprezentând 24,84%”, susţine directorul OSPA Gorj, Gheorghe Craioveanu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here