Programul de voluntariat continuă la UCB

485

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu continuă programul de voluntariat pentru studenţi, demarat în anul universitar 2014-2015. În cadrul acestui program, studenţii au oportunitatea de a-şi perfecţiona competenţele profesionale în diverse domenii şi de a se integra mai uşor într-o piaţă a muncii care pune foarte mult accentul pe abilităţi practice.

Activitatea de voluntariat este în prezent recunoscută, fiind o experiență care le va permite să înveţe și să dezvolte capacităţi complementare celor dobândite pe parcursul studiilor. În plus, studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” vor primi maxim 5 credite de studii transferabile/semestru, peste cele 30 ale unui semestru, care sunt condiţionate de promovarea examenelor sau a altor forme de evaluare.

55 de locuri, pentru noul an universitar
Programul de voluntariat desfăşurat în perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015 a fost finalizat de 45 de studenți, iar pentru anul universitar în curs sunt disponibile un număr de 55 de locuri.
Studenţii interesaţi vor depune la Secretariat Prorectori o cerere de înscriere, al cărei format este disponibil pe site-ul universităţii, până pe data de 16 octombrie, în care se vor menţiona: departamentul pentru care optează, perioada de lucru, motivul înscrierii în program şi care sunt abilităţile care îi recomandă pentru poziţia pentru care aplică. Selecţia finală a candidaţilor se va realiza în urma unui interviu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here