Protest împotriva hidrocentralei de pe Jiu

Jpeg

Tineri din mai multe județe ale țării, practicanți de rafting și canoe, au protestat, sâmbătă, în Defileul Jiului împotriva hidrocentralei care se ridică aici și care ar urma să reducă debitul râului foarte mult la finalul lucrărilor. Tocmai pentru că se tem că vor rămâne cu un râu sec și cu un ecosistem complet dezechilibrat, tinerii strânși aici au ținut să își spună păsurile, în speranța că autoritățile cu competențe în acest domeniu vor reuși să prevină inevitabilul. Ca la orice protest, au fost strigate lozinci de genul „Salvați Jiul” și „Fără șantiere”, fiind afișate și bannere cu aceleași mesaje.

Jpeg

Organizator al acestei acțiuni a fost Cătălin Câmpeanu, de la Green Aventure, o asociație care aduce an de an turiști în Defileu tocmai pentru a practica raftingul. Acum acesta e convins că debitul râului se va reduce atât de mult încât doar cine va vinde energia electrică va avea de câștigat, nu și iubitorii de natură. “Toată lumea se plânge că zona e defavorizată, că a murit mineritul și nu mai e de lucru. Zona e minunată și se poate dezvolta pentru că raftingul la nivel internațional aduce foarte mulți bani. Aici iarna se poate face schi, iar vara rafting, caiac și multe altele, iar noi ce am ales să facem? O hidrocentrală pentru randament de 3% pe piață? Și unde se duce acest randament? La băieții deștepți. Nouă ne strică natura de care noi ne bucurăm pentru ca ei să facă mulți bani. Nu mai trebuie distrus încă un râu pentru ca unii să facă profit”, a spus organizatorul protestului. Printre cei prezenți a fost și reprezentantul unei organizații non guvernamentale care de mai mult timp atrage atenția asupra problemelor de mediu generate de construirea noii hidrocentrale. Liviu Cioneag crede și el că hidrocentrala nu va aduce nimic bun pentru locuitorii din zonă, ci, din contră, va genera pierderi pentru că ecoturismul va fi distrus, alături de multe alte domenii ce s-ar fi putut dezvolta după închiderea minelor din Valea Jiului. “Coaliția Natura 2000 România e principalul ONG care a luptat pentru oprirea proiectelor energetice pe Jiu. În opinia noastră e unul dintre cele mai sălbatice și frumoase râuri din România. Ceea ce face Hidroelectrica e împotriva ecoturismului, a serviciilor ecosistemice pentru că râul oferă și pescuit, un climat propice pentru activități turistice. Nu mi se pare normal ca pentru 80MW să se distrugă o întreagă vale. Se fac bani mulți din ecoturism, dar România crede că e necesar să torni betoane și să faci câțiva MW”, a menționat liderul ONG-ului amintit. Tinerii strânși din diverse zone s-au urcat în cele din urmă în bărcile și canoele cu care au venit și au pornit într-o ultimă călătorie din acest an pe Jiu. Toți au sperat ca aceasta să nu fie și ultima, mai ales că la noua hidrocentrală lucrările sunt aproape terminate, chiar dacă recent Garda de Mediu a câștigat un proces prin care Hidroelectrica era obligată să sisteze lucrările și să reajusteze proiectul în funcție de condițiile actuale de mediu pe care trebuie să le respecte.
Gelu Ionescu

5 COMENTARII

  1. Si ce ar vrea mocofanul asta de Cătălin Câmpeanu, de la Green Aventure, sa se ingroape o investitie de sute de milioane de euro cheltuiti pana acum pe lucrari , bani publici , pentru ca el care zice ca nu e baiat destept sa incaseze bani de la turistii pe care i aduce la rafting pe Jiu ? Cene i baiatul destept si cine sunt prostii in aceasta situatie . Este adevarat ca lucrarile pot aduce un dezechilibru al faunei pe jiu insa nu poti inchide lucrarile dupa ce s au investit sute de milioane de euro . Instanta a dispus sistarea lucrarilor si efectuarea unui nou studiu de mediu , nu a dispus sistarea lucrarilor si practicarea raftingului pe Jiu , mai nene mai, Cataline .

    • Tovarasu Gorjanu, distrugerea nu se numeste investitie. Daca ai avea vreo urma de ratiune ai putea sa intelegi ca imensul patrimoniu natural din Defileul Jiului valoreaza infinit mai mult decat banii aruncati acolo ilegal de Hidroelectrica. Banii aceia oricum sunt deja aruncati, si nu se poate intoarce timpul inapoi. Iar amortizarea reala este exclusa, pentru ca Hidroelectrica poate produce oricum aceiasi MW in zecile de hidrocentrale care functioneaza sub capacitate.

  2. Sa vedem si preturile practicate de baietasul asta destept pe raul Jiu care ne apartine noua tuturor ,,,,,Turele pleacă de la 50 lei-300 lei pentru clienţi. Dacă vrei două ture de rafting într-un weekend, adică 8 ore în total, costul e de 300 lei.,,,,,

    Citeste mai mult: adev.ro/nksf3n
    Adica noi sa inchidem lucrarile la o hidrocentrala pentru ca inteligentul asta sa incaseze el si pentru burta lui cate 300 de lei pentru fiecare turist .

    • Pentru gorjanul…
      Eu am postat foarte rar. De acum o voi face mai des, deoarece nu mai pot suporta ca orice nimeni din aceasta tara, fara nicio diploma obtinuta asiduu, fara nicio realizare profesionala, fara nicio cultura, fara integritate, fara bun simt, si fara multe alte calitati care ar trebui sa defineasca o personalitate sa isi permita sa scrie aberatii. Mai grav decat faptul ca isi permite sa scrie aberatii, este faptul ca nu isi da seama care ii este locul in societate, care ii este nivelul si faptul ca acest tip de persoana nu are ce sa spuna. Tot ceeace spune este un nimic fara valoare si care nu merita ascultat sau citit.
      Dar ca peste tot in aceasta tara, m-am gandit ca nu avea cum un fenomen national sa ocoleasca zona gorjului. Este vorba despre retardare mintala, prostie, idiotenie imbinata cu hotie si cretinitate.
      Nu cred ca acest Catalin a monopolizat luciul apei pentru el. Nu cred ca acest om care are o afacere mica a bagat mana in buzunarul cuiva si obliga cu cutitul la gat sa se plateasca suma despre care vorbesti. Nu cred ca daca esti interesat de rafting, tu nu iti poti cumpara un caiac si sa faci rafting. Sau mai mult sa organizezi si tu plimbari si sa ii faci concurenta. Asa preturile vor scadea si vor avea de castigat clientii, cei pe care de altfel ii deplangi.
      Revenind la problema investitiei, despre care afirmi ca se va pierde, aceasta problema este adusa in discutie exact ca pe vremea comunistilor, cu argumente puerile si fara o baza reala. Aceasta investitie se poate recupera, dar nu prin exploatare! Aceasta investie ar trebui recuperata din averea personala a celor care au permis construirea acestei hidrocentrale, iar ei sa fie anchetati, judecati si condamnati pentru spalare de bani in investitii nesustenabile, care vor recupera banii investiti intr-un timp destul de lung. Cea mai mare problema care va aparea va fi cea de mediu prin dezechilibrarea ecosistemului, iar de la momentul dezactivarii centralei si pana la refacerea acestuia pot trece zeci de ani. Aceste hidrocentrale sunt benefice numai pentru firmele care le construiesc, nu si pentru cei ce le vor exploata. Cretinii ca conduc acesta tara si care permit toate aceste lucruri nu isi dau seama ca poti sa furi si fara sa distrugi ceva pentru zeci de ani. Ca doar de asta sunt cretini. Daca erau destepti furau fara sa distruga si nu simtea nimeni, iar noi ceilalti habar nu aveam.
      Dar oricat ar fura, acesti indivizi vor ramane un nimeni, un zero mare in istorie. Eu incerc sa nu fiu printre ei, ca sa nu imi fie rusine peste ani de mine si de cceace am facut. Tu…?

Lasă un răspuns la gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here