Protestul din CEO s-a terminat, problemele rămân

485

După o zi de proteste, greva minerilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia, început miercuri dimineaţa, pe fondul diferenţelor salariale existente la nivelul companiei s-a încheiat în cursul nopţii. Problemele ridicate de protestatari au fost analizate de administraţie în vederea soluţionării lor, se arată într-un comunicat de presă al companiei, care nu menționează când acestea vor fi și rezolvate. Se vorbește însă despre “timpul cel mai scurt” și despre ”limita posibilităților financiare”.

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.20, s-a încheiat acţiunea declanşată de către salariaţi din sectorul minier al CE Oltenia, anunță presa reprezentanții companiei cu mențiunea că toate dialogurile purtate de către conducerea societății cu salariaţii nemulţumiţi ar fi avut o atitudine încrezătoare şi pozitivă, în vederea stabilirii de comun acord a celor mai bune soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. “Orice problemă ridicată de salariaţi este analizată în vederea soluţionării în timpul cel mai scurt posibil şi în limita posibilităţilor financiare, dialogul constructiv demonstrând de fiecare dată că este calea optimă pentru rezolvarea oricăror nemulţumiri. Încheierea noului Contract Colectiv de Muncă, semnat în data de 21.03.2018 de către toate federaţiile sindicale, reprezintă asigurarea cadrului legal necesar asumării şi îndeplinirii obligaţiilor şi drepturilor convenite cu partenerii de dialog social”, se mai arată în comunicatul de presă. În cuprinsul acestuia se menţionează că, în continuare, administraţia îşi manifestă toată disponibilitatea pentru a analiza orice solicitări ale angajaţilor, în vederea soluţionării tuturor dezacordurilor şi evitării disfuncţionalităţii unor sectoare ale companiei, politica de personal adoptată demonstrând, pentru prima dată de la înfiinţarea companiei, că este orientată către acordarea de beneficii suplimentare tuturor salariaţilor şi că drepturile acestora constituie un obiectiv prioritar pentru actuala conducere.

Sămânță de grevă și la Roșia
Reamintim că, aproximativ 200 de mineri de la Cariera Lupoaia au refuzat să intre în schimbul I miercuri dimineaţa, aceştia adunându-se în sala de apel a unităţii în semn de nemulţumire faţă de diferenţele salariale existente la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Potrivit liderului de sindicat Nicu Bunoaica, a fost vorba de o grevă spontană a minerilor din primul schimb care au refuzat să intre la lucru după ce au aflat că în cursul zilei va fi semnat noul Contract Colectiv de Muncă de către sindicatele majoritare. Ulterior, câteva zeci de salariaţi ai Carierei Jilţ Nord s-au alăturat protestului început de colegii lor de la Lupoaia, aceştia plecând pe jos spre municipiul Târgu-Jiu, parcurgând cei aproximativ 40 de kilometri în câteva ore. Au ajuns la sediul CEO aproape de miezul nopţii şi, alături de alţi colegi din alte unităţi miniere, au purtat discuţii cu preşedintele directoratului companiei, Sorinel Boza. Minerii care au mărşăluit până la Târgu-Jiu au acceptat să renunțe la protest și au ajuns acasă în cursul nopţii cu un autocar pus la dispoziţie de administraţia CEO. În cursul aceleași dimineți, salariații din schimbul întâi de la Cariera Roșia au intenționat și ei joi dinineața să continue protestul. Au fost liniștiți de conducerea unității miniere.

Goluri de comunicare
Vineri la Motru, secretarii de stat din Ministerul Energieie, Vișan și Maioreanu, vor discuta cu șefii PSD Gorj și liderii de sindicat din Motru despre nemulțumirile salariaților. Ieri, Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj s-a arătat nemulțumit de faptul că au apărut aceste tensiuni în timpul semnării CCM, realizând că între administrație și liderii marilor sindicate pe o parte și angajații pe alta există goluri de comunicare care nu pot fi, momentan, astupate.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. Directorul General (Manageul CEO) este de buna credinta dar cei de la resurse umane si departament salarizare (directori, sefi departamente, sefi serviciu) il aburesc cu fel si fel de probleme, avantajandu-i numai pe cei cu pile si apropiatii lor, concret; in prima faza au acodat cate 3-4 clase si chiar 20 de clase la un numar de 8300 salariati si NU au acordat nimic la cei 5000 de salariati, majoritatea fiind din partea mineritului si servicii, pe care i-au frustrat la salariu, corect ar fi fost sa le dea si lor cate o clasa

Dă-i un răspuns lui Vasile Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here