Protopopul Mărgineanu, cercetat pentru abuz în serviciu de Parchetul Cărbuneşti

540

Iulian Mărgineanu, protopopul de Cărbuneşti, s-a trezit reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria din localitate, fiind acuzat de abuz în serviciu. Dosarul a fost deschis în urmă cu o lună de zile, protopopul ajungând să dea cu subsemnatul la Parchetul Cărbuneşti. Recunoaşte asta dar susţine că acuzele ce i se aduc nu sunt adevărate. Cert este că în protoerie au fost mai multe discuţii legate de sumele oferite pentru realizarea sediului acestei instituţii din Cărbuneşti. S-ar fi donat peste 3 miliarde de lei vechi, pentru această construcţie, dar protopopul tot mai solicită alţi bani pe motiv că ar mai fi necesar să se realizeze şi alte investiţii la clădire. Deşi nu a spus ce acuzaţii i se aduc, se bănuieşte că acesta ar sta la baza reclamaţiei. Mărgineanu este convins însă că dosarul nu are fundament chiar dacă rău-voitorii au vrut să-l denigreze. “Nu am dat declaraţii zilele acestea. A fost însă o situaţie acum ceva vreme..”, se mulţumeşte să spună protopopul trimiţându-ne pentru detalii la biroul de presă al Mitropoliei Olteniei.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here