Întâmplările m-au ajutat pentru că am fost pregătit, dar am simțit că Dumnezeu este iubire și se dăruiește omului prin iubire. Este adevărat că tot ce am trăit până la 21 de ani în compania unei mame prezentă zilnic și în vacanțele mele, a fost să mă pregătesc pentru iubirea care m-a împlinit ca om.
Cântam: ,,-Dau viața mea pentru-o iubire!
Supremul preț pe care-l poate-un om plăti!’’
Căci inima mea adormită doar un maestru-o va vrăji!
Soția mi-am ales-o greu: am așteptat-o, o voiam fată cu școală. Pe vremea mea erau puțini cu școală. Acum mi-ar fi fost și mai greu cu pretenția asta a mea, mult mai greu.
Toate acestea pentru că acum toți au școală. Sau mai bine-zis toate… Am cunoscut la verișorul meu pe fosta lor vecină care crescuse în ochii lor și, au constatat ei, corespundea celor emise de mine drept pretenție de însurătoare. Fata asta m-a scos din pantalonii de pijama care îmi deveniseră uniformă, neavând ce practica în acest alt loc în care nu s-a întâmplat nimic, care este orașul în care am primit repartiția, mi-a scos părul din năclăială și stomacul din constipație cu fluturașii dragostei. Nu-mi mai cumpărasem un costum demult. Acum o făceam. Simțeam cum nu mă mai învârteam numai în jurul axei mele și intram și eu pe orbita lumii mai târziu, e adevărat, așa precum crizantemele, după ce nu mai sunt nici ghiocei, nici trandafiri…
Astfel am trăit o poveste în viața mea și aceasta a fost ,,Frumoasa din pădurea adormită’’. Doar că eu eram frumosul. Și nici nu prea sunt frumos. Nu a constituit un complex această lipsă parțială de frumusețe căci a completat-o sufletul. Am aflat peste ani că primul ei sentiment fată de mine s-a născut din clipa în care m-a văzut: îi venea să mă pupe.
Îmi spunea mie ceva din cuvintele ei că există dragoste. Și nu o poate vedea oricine
Că nu-i la fluturi și albine, nu-i nici la tine, nici la mine!
Să fie la floarea soarelui?
Sunt doar reguli de înmulțire
Pământul când mustește fire
De iarbă, grâu, de mărăcine
E săptămână de orbire,
A domnului de înmulțire.
De-aici până la grădinile suspendate
Și până la operele de-arte
Și la coloane infinite, e locul iubirii, iubite?
Ce lasă timp să construiască celui ce-o vede la fereastră
Cum se-ntreabă ce-i în lume?
-E bine. D-zeu zidește.
Nu-ți fie frică! Dragostea e mare!
Și-n măreția ei e sfântă.
Primește-o de îți e în prag!
Și dacă la fereastră ea îți cântă.
De la fereastră a intrat în mine!
Să aibă ochi pentru oricine?
Ce-nchipuire o lua? De om, de pasăre? De stea?
Să fie o fată morgana? Sau o zeiță diafană?
Intră în casă la oricine?
Ce-i spun, că să se simtă bine?
Sau pot să tac să nu se sperie!
La mine este cam mizerie!
Am ochelarii mei de cal, văd carte, carte, carte.
Ce-înfățișare o lua? De om? De pasăre? De stea?
Va fi un om ce te va face să zbori ca o pasăre!
Va fi o pasăre ce te va face să strălucești ca o stea!
Va fi o stea ce te va face să te simți bărbat
Iar toate astea vor fi din partea unei femei
-Cum să-mi primenesc sufletul?
-Nu rupe vraja!
Intră în casă la oricine? Ce-i spun ca să se simtă bine?
Eu când iubesc ador să tac. Dar de-astă dată ce-am să fac?
O să m-ascund să nu se sperie, doar că la mine-i cam mizerie
Am doar idei pe sub un pat, unele stau pe-un dulap
E inima tot pe sub pat, asta e… sunt împrăștiat.
Va fi? Dar oare acum ea nu este? De ce nu o găsesc acum? Eu i-am spus –o lui Moș Crăciun! Sau a luat-o pe alt drum?
Prin alte țări de soare pline
Pe unde–au fost cu ea, străine
și gândurile mele-atunci!
Ce-i vraja asta? Untdelemn cu fiere
Nici măcar cu busuioc, să poarte la iubiți noroc?
Ce-i vraja asta? O minune care în timp a adus pe lume
Tot zâmbete de heruvimi, tot pântec plin cu serafimi?
De-i om, de-i pasăre sau stea, cu buzele o voi lua!
Și-o voi ascunde în clepsidre și nu-i dau fata mea să bea, decât aroma de cafea
Și-al dragostei gust sărat să se pună pe arat
Dulcele iubirii gust să ne fie de ajuns,
Fără sarea din bucate, doar cu mierea din palate
Din palatele înalte unde dorm visele noastre,
Din poieni și din câmpie de unde-ți aduc eu ție
Iasomie, busuioc, de ea să avem noroc
Și să fugă piaza rea, să se suie unde-o vrea
În copacul răpciugos ce-l taie-un voinic vânjos,
Pe cruci și în cimitire, să cânte ea prin psaltire,
Preotul să nu o lase, c-are babe mai frumoase.
Și-n Afganistan să stea tot un an,
S-o omoare la război,
Să mai uite și de noi.
Un an, patru, zece ani mânce numai bolovani
Un an și 3 zile să uite de tine.
Și-o să rămână doar a mea?
O voi ascunde-atunci în sân.
De mic știu să văd valoarea
Dar nu valoarea materială, numai cea spirituală.
C-amarul gustului de DOR tot cu cafea îl omor.
Ce e această vrajă? Există vrăjitori?
Și pe unde umbla iubirea?
În casă sigur va intra
și inima ei îți va da!
Apoi tu să o ascunzi în sân
Să o îmbeți cu-al tău parfum!
Să simți cum buzele fierbinți
Sărută ochii tăi cuminți…!
Eu sunt îmbăiat în dragoste. Am mamă, am tată.
Ea e iubita mea, o simt în oase!
Să încercăm să o păstram!
Dialogul nostru continuă și azi.
Cum ajunsesem de la palatul părinților în căsuța piticilor care era căsuţa socrilor mei nici nu știu.
Nu sunt de uitat nopțile acelea fierbinți, când mă întorceam de la facultate și ardeam perinele pe reșoul din mansarda (camera) din Primărie, altă căsuţă a piticilor sărăcăcios mobilată în care am stat la început…cum îmi lăsam hainele în prag și bagajele, cum ea mă aștepta cu friptură, cartofi pai și salată, cu mâncare făcută și pentru zilele următoare pentru a nu fi nevoie să ieșim din casă pentru nimic. Casa mea, fortăreața mea. Sărutările noastre durau două zile și jumătate după care ne despărțeam spre a fi împreună, iar la sfârșitul săptămânii. Toată săptămâna îmi ardea corpul în locurile sărutate de ea precum o hetairă însetată de mine şi dornică să prelungească relaţia până la finalul vieţii. Și, slavă Domnului, dacă n-aș fi știut că fusese a mea pentru prima dată, aș fi fost sigur că am intrat în mâinile unei vampe. Era sălbatică rău. Trăiam acum un rol în ,,frumoasa și bestia’’. Ea era frumoasa mea și bestia mea totodată. Se spune că amorul bestial nu ține mult. Când vine satisfacția sexuală s-a sfârșit cu el. Un amor, cu cât e mai bestial, cu atât sfârșește mai degrabă. Și apoi bestia e foarte schimbătoare. Noi am cimentat sufletește și moral acest amor bestial cu desăvârșire și asta cu conflicte în relația de cuplu care ne-au dus la o iubire mai pasională. Și cum să nu apară iubire și conflicte și amor bestial și iar conflicte când suntem amândoi precum americanii dornici continuu de auto-actualizare: tot la cursuri, tot la școli, când nu pictam, cântam, când nu scriam, citeam și… care pe care să se lase? Că amândoi făceam sau am fi făcut aceleași lucruri? Oricum eu nu puteam sta nici în calea dorinței ei nici în calea foamei ei. Mânca și iubea ca o primitivă. Ca și azi. Eu o iubesc așa cum e. Mi-a umplut golul din viață.
După ce făceam dragoste, pentru că au rezultat și cei doi copii, îmi povestea întotdeauna despre copilăria ei frumoasă, despre ambiția ei. Nu m-am împotrivit niciodată când dorința se aprindea iarăși în această sălbăticiune care a înțeles că eu iubesc în aceeași măsură studiul în biblioteca din centru Târgului sau Craiovei cu păscutul căprițelor bunicilor mei, iubesc în aceeași măsură să mănânc kilograme de fructe pe zi sau să mediteze cu ochii în tavan până la lacrimi câteodată. Refuza ciocolata. Ar fi mâncat însă cu plăcere o pâine neagră cu bucățele de pește sărat. Întotdeauna trebuia să-i respect concentrarea când mângâia cu degețelele de fetiță o foaie de hârtie în care apoi ,,proiecta,, frigidere marca ,,Fram,,. Luam și eu cartea de Științe Economice. Ea înțelegea cum făceam din pagini întregi de maculatură de ziar o schemă cu 3-4 săgeți și aia țineam minte pentru examene: o schemă. Se mira de unde luam notele de 9 și 10 cu un astfel de învățat. La toate examenele am fost pregătit. Avantajul de copil bun. Totul era însă explicabil: Ea îmi respecta această primă dragoste pe care o cunosc de la 12, 13, 14 ani, dragostea de Economia Politică din care vedeam că mănâncă toți. Cu ea avusesem de-a face abia apoi.
S-a îndrăgostit și ea de prima mea dragoste: științele economice și se înscrisese la școală. Ne-am îndrăgostit amândoi în acel mod irațional de care aveam nevoie pentru a trăi. Certitudine, nu probabilitate: am trăit întâlnirea cu soarta. Suntem unul pentru altul singurii donatori de inimă și creier în viață, donatori care tot ceea ce ne prevedeam reciproc, se întâmplă.
Simțirea emoțională este ceva nepământesc, dar ,,dragostele-s tăinuite, nu-s cu vorbe cântărite’’. Să-mi păzesc dragostea am ferit-o de răi, astfel că, de-a lungul vieții, am mai făcut pe îndrăgostitul că să pară că am ochi și pentru altele. Astfel ….
Am împărtășit cu ea ,,sarea în bucate,, și mierea și zahărul unei bune compatibilități.
Eu am nevoie de excitație mintală! Mintea bună și trupul finuț al soției mele îmi sunt suficiente. În brațele mele trupul ei este ca un aluat fraged dornic să fie modelat, frecat, bătut de masă. Mă simt un brutar priceput care știe să facă din el de toate, iar răsplata mea este orgasmul ei sonor care îmi întărește vigoarea. Îmi place dragostea și de ea. Doar ea e martora tuturor steluțelor din ochii mei, de cele mai diferite nuanțe și tonuri, de la îndrăgostite la urânde, dar întotdeauna pline de flacără. Acea flacără a vieții, aș spune… am auzit că unele soții își refuză soții când…a mea niciodată. E Ileana Cosânzeana mea şi eu mă simt precum Făt Frumos. Mi-e foarte bine. De oriunde am venit m-a așteptat cu masa pusă și cu patul făcut, m-a liniștit că avem copiii bine și așa a fost.
Mărul (acela cu fata proastă ce–ți sare doar de gât și cu care n-ai subiecte de discuție sau cu fata cu căluș la gură și sânii goi care măcar recunoaște: ,,n-am cuvinte, dar am sâni’’) din gâtul Albei ca Zăpada a fost scos. Dar ce, soția mea a vorbit cu toți ciudații din pădurea adormită? Nu, nici ea, nici eu. Și are carte. ,,Acum! ori niciodată!’’ pare că este deviza noastră. Da…de la palat la cocioaba piticilor… și uite-așa am luat-o cu zidirea neamului iar de la opinca-ngăurită.
Din cartea ,,Răsfăţatul’’ în curs de apariţie
Dr. ec. Stolojanu Victoria-Ileana
