Viorica Dăncilă este propunerea Partidului Social Democrat pentru funcția de prim-ministru al României, decizie luată în cadrul Comitetului Executiv Național, desemnarea acesteia fiind susținută și de către Organizația PSD Gorj. “Experiența acumulată în politică, în administrația publică locală și județeană, dar și în cadrul Parlamentului European, o recomandă pentru a conduce Guvernul. Avem convingerea că doamna Viorica Dăncilă este persoana care poate continua implementarea măsurilor din Programul de Guvernare, putând reda stabilitatea politică și administrativă de care România are nevoie. Sperăm ca președintele Klaus Iohannis să accepte propunerea noastră, iar întreaga echipă de la Palatul Victoria să asigure o bună guvernare a României”, a transmis PSD Gorj.
A.S.