Pulsul Zilei

14,6 milioane de lei, achitaţi pentru prestaţiile sociale ale gorjenilor

01 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  172 vizualizari
bani

Potrivit ultimei informări transmise de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), valoarea plăţilor, efectuate în octombrie şi aferente lunii septembrie cu titlu de prestaţii sociale, depăşeşte suma de 14,6 milioane de lei.

Conform reprezentanţilor AJPIS Gorj, pe parcursul lunii octombrie, s-au făcut plăţi ce reprezintă prestaţii sociale, pentru un număr de 93.655 de beneficiari, valoarea totală a sumelor fiind de 14.669.789 de lei. “Luna trecută s-au plătit 5.491.488 de lei pentru alocaţiile de stat pentru copii pentru 56.291 de minori din judeţ. De asemenea, 1.919 gorjeni au primit indemnizaţii de creştere a copilului în valoare de 2.341.123 de lei, iar valoarea stimulentelor achitate către 852 de prestatori a fost de 446.414 lei”, a declarat Viorica Roşianu, director executiv al AJPIS Gorj.
Totodată, AJPIS Gorj a plătit puţin peste 75.863 de lei pentru 106 beneficiari din judeţ îndreptăţiţi să primească beneficii sociale având în grijă ori aflându-se în concediu de creştere a copilului cu dizabilităţi, conform OUG nr. 111/2010 art. 31 şi 32. Tot în octombrie s-au făcut plăţi de 4.023.000 de lei pentru 23.556 de gorjeni ce reprezintă drepturi acordate persoanelor cu handicap conform Legii nr. 448/2006.
De asemenea, tot în octombrie, AJPIS Gorj a plătit peste 1,1 milioane de lei pentru 4.676 de beneficiari de venit minim garantat din judeţ, alţi 348.600 de lei au mers către alocaţiile de plasament pentru 515 gorjeni, 801.064 de lei s-au achitat pentru 5.638 de beneficiari ce primesc alocaţii pentru susţinerea familiei, iar 3.698 de lei au fost alocaţi pentru 55 de persoane din judeţ care primesc subvenţii conform Legii 34/1998. Tot în octombrie, AJPIS Gorj a plătit şi 18.414 lei pentru 46 de beneficiari de indemnizaţii lunare de hrană pentru bolnavii de HIV/SIDA.
Izabella Molnar

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL