A început mişcarea personalului didactic

488

În învățământul preuniversitar a început mișcarea personalului didactic. Unităţile de învăţământ au termen până pe 26 ianuarie să întocmească listele cu personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare de la 1 septembrie 2015.

Cadrele didactice care împlinesc vârsta de pensionare la 1 septembrie 2015 şi care doresc prelungirea activităţii la catedră trebuie să depună cereri la secretariatele unităţilor de învăţământ la care sunt încadraţi pe 26 ianuarie 2015. Până la această dată şcolile trebuie să întocmească liste cu personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile de pensionare dar şi cu cei care solicită pensionare anticipată. Cererile cadrelor didactice vor fi validate în CA-ul şcolii între 3-6 februarie 2015. Potrivit Ordinului 5.108 pentru modificarea Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2015-2016, cadrele didactice pensionabile pot cere menţinerea în activitate ca titulare doar dacă în unitatea şcolară nu există restrângeri de activitate şi dacă postul este viabil. „(4) În anul şcolar 2015-2016, poate fi menţinut în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare cadrul didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) se încadrează în prevederile alin. (1) şi (2); b) postul didactic/ catedra pe care este titular, conform actului de numire/ transfer/ repartizare pe post/ catedra, este complet/ completă şi este viabil/ viabilă în anul şcolar 2015-2016, luând în considerare şi prevederile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; c) la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ, în care urmează să fie menţinut în activitate ca titular peste vârsta de pensionare, nu există reducere de activitate la disciplina/ disciplinele pe care cadrul didactic respectiv este titular”, se arată la articolul 28 din Ordinul 5.108. În condiţiile în care până la data de 28 august 2015, la nivelul unităţilor de învăţământ se constată că, din cauza reducerii numărului de ore la anumite discipline, nu mai este posibilă menţinerea în activitate ca titulare peste vârsta de pensionare a unor cadre didactice, conducerile unităţilor de învăţământ au obligaţia de a informa aceste cadre didactice cu privire la încetarea contractului individual de muncă în vederea pensionării. Vârsta de pensionare în cazul femeilor este de 60 de ani și o lună sau minimum 15 ani de cotizare, iar în cazul bărbaţilor 65 de ani sau 15 ani de cotizare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here