A intrat cu maşina în stâlp

634

Din cauza vitezei prea mari, un tânăr din Rovinari a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a lovit un stâlp. În urma impactului atât el, cât şi alţi doi tineri aflaţi cu el în maşină au suferit leziuni.

Accidentul s-a produs pe strada Plopilor din Rovinari, în faţa unui bloc. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Plopilor, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, la intersecţia străzii Plopilor cu Aleea Şcolii, nu a mai putut vira stânga, a părăsit partea carosabilă s-a lovit de un stâlp. În urma impactului conducătorul auto şi doi tineri, de 19 respectiv 21 de ani, din autoturism, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul oraşului Rovinari pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here