Pulsul Zilei

Absolvenţii de gimnaziu, evaluaţi la Limba şi literatura română

 | 23 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Aproximativ 3300 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Gorj au susţinut, ieri, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura română.

Semnatura eletronica CertDigital

Examenul a început la ora 09.00, candidaţii având la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor. La primul subiect, elevii au primit un fragment din basmul “Lupul năzdrăvan şi Făt-Frumos” pe baza căruia trebuiau să rezolve cinci cerinţe: să dea antonime pentru cuvintele “frumoasă”, “bucurie”, “venea”, să explice rolul unei cratime, să formuleze două idei ale textului şi să explice semnificaţia unei secvenţe; tot la primul subiect, pe baza aceluiaşi text, elevilor li s-a cerut să redacteze o compunere de 150-250 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la specia basm a fragmentului dat spre analiză. La subiectul al doilea, elevii au primit un text non-literar la prima vedere – articolul „E ziua iei româneşti: piesa vestimentară care nu se demodează niciodată”. Pe baza acestuia le-a fost testată capacitatea de a înţelege un text şi le-au fost verificate cunoştinţele de gramatică: au avut de analizat morfologic cuvintele “românească” şi “garderobă” şi sintactic cuvintele „patru”, „în”, „se” şi „ia”. În plus, elevii au avut de identificat o propoziţie principală şi una secundară şi de alcătuit o frază care să conţină o completivă indirectă introdusă prin pronumele relativ „care”.
Tot la acest subiect, elevii au mai avut de redactat şi o naraţiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de sărbătoare.

Examen fără incidente
În Gorj, pe parcursul primei probe a Evaluării Naţionale nu s-au înregistrat incidente. Din totalul de 3384 de candidaţi înscrişi s-au prezentat 3354, înregistrându-se un număr de doar 30 de absenţi. Cei mai mulţi absenţi – şapte – s-au înregistrat la Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu.

Urmează proba la Matematică
Evaluarea Naţională va continua miercuri, 24 iunie, cu proba scrisă la Matematică. Rezultatele vor fi afişate vineri, până la ora 16.00; în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în cursul zilei de 30 iunie. Reamintim că, elevii nu pot intra în sălile de examen cu cărţi, caiete, dicţionare, ciorne, telefoane mobile, căşti audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet şi ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice alte materiale care ar putea ridica suspiciunea de fraudă.
Candidaţii vor lăsa ghiozdane, rucsacuri, sacoşe şi poşete în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ. De asemenea, le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne sau notiţe care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor. Încălcarea acestor reguli va fi considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidaţii vor fi eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 pe lucrarea respectivă.
Roxana Lupu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL