Accident cu cinci victime, provocat de un tânăr de 18 ani

536

Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier, produs după ce un tânăr şofer de 18 ani s-a angajat într-o depăşire neregulamentară.

Evenimentul rutier s-a produs duminică, pe raza comunei Bîlteni. „Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, pe raza comunei Bîlteni, din direcţia Rovinari – Bîlteni, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui autobuz condus de un bărbat de 48 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului o femeie de 35 de ani, din autobuz şi cele patru persoane din autoturism au suferit leziuni”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here