Accident cu trei victime la Albeni

563

Trei persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 38 de ani au fost rănite într-un accident de circulaţie ce a avut loc pe raza comunei Albeni. Din primele cercetări, se pare că evenimentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.

Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului se face un şofer de 32 de ani, din Târgu-Jiu, care nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism într-o intersecţie. “La data de 30 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un tânăr, de 25 de ani, din localitate, cu privire la faptul că pe D.J. 661 Albeni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autocamion pe D.J. 675 B, localitatea Albeni, la intersecţia cu D.J. 661 nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, intrând în coliziune cu acesta”, a spus Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului conducătorul auto al autoturismului şi doi pasageri, de 23, respectiv 38 de ani au suferit leziuni.
Testul cu aparatul etilotest a arătat că niciunul dintre cei doi şoferi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here