Alimentele rechemate de la consumatori, publicate pe site-ul ANSVSA

403

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ia măsuri pentru creşterea gradului de încredere a consumatorilor în activitatea instituţiei prin aplicarea de măsuri care să asigure un nivel ridicat de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane şi protecţia intereselor consumatorilor, incluzând practici corecte în comerţul cu produse alimentare. Astfel, începând de astăzi, pe baza notificărilor furnizate de operatorii din industria alimentară, ANSVSA va publica pe propriul site, informări privind rechemarea produselor alimentare de la consumatori.

Aceasta este o acţiune de informare a populaţiei despre cazurile în care există motive să se suspecteze că un produs alimentar prezintă un risc sau un potenţial risc pentru sănătatea publică şi despre măsurile întreprinse pentru limitarea acestuia.
Prima etapă a fost finalizată la sfârşitul lunii iulie a acestui an, când ANSVSA a început procesul de implementare al procedurilor cu rolul de a asigura o comunicare rapidă între operatori şi Autoritate, în cazul iniţierii unei măsuri de reţinere oficială în vederea retragerii de la comercializare sau a rechemării a unor produse alimentare neconforme, care ar putea prezenta un potenţial risc pentru sănătatea publică. O altă acţiune în acest sens a fost protocolul încheiat cu Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, privind informarea reciprocă rapidă între cele două părţi, în situaţiile în care se identifică un risc sau un risc potenţial asupra sănătăţii publice, generat de alimente. Acest protocol a fost îmbunătăţit pe parcursul timpului, pe baza experienţei acumulate, au fost înlăturate multe deficienţe şi acum sistemul funcţionează mult mai eficient.
Totodată, în perioada următoare, ANSVSA va derula simulări pentru testarea capacitaţii de reacţie a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), în care vor fi implicate structuri ale Autorităţii de la nivel central şi local, precum şi operatori din industria alimentară.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here