Pulsul Zilei

Ambasadorul României în Republica Belarus, la Simpozionul Internaţional de Pictură de la Rânca

 | 24 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Luni, 21 august, la Complexul Panoramic din Rânca a avut loc deschiderea Simpozionului Internaţional de Pictură, desfăşurat pentru al doilea an consecutiv sub egida Atelierelor Brâncuşi.

Semnatura eletronica CertDigital

La deschiderea evenimentului, au fost prezenţi viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, subprefectul judeţului Gorj, Sorin Arjoca, managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”, Doru Strîmbulescu, precum şi E.S. Viorel Moşanu, Ambasadorul României în Republica Belarus. Atmosfera primitoare din interiorul sălii Complexului Panoramic a contrastat cu destul de puţinele grade de afară, pe care cei prezenţi le-au compensat prin caldele urări de bun venit adresate celor şase artişti vizuali: Elisabeth Ochsenfeld din Germania, Katarina Dordevic din Serbia, Dorin Creţu din Franţa, Ile Ştefi, Mirela Trăistaru şi Suzana Fântânariu din România. Cel de-al şaptelea pictor invitat în simpozion, egipteanul Ibrahim Ghazala, şi-a anulat sosirea în ultimul moment. Prezentarea acestora a fost făcută de către curatorul simpozionului, Vasile Fuiorea, preşedintele Filialei Târgu-Jiu a UAP din România.
Excelenţa-Sa, domnul ambasador Viorel Moşanu, însoţit de doamna Nadia Moșanu, soţia sa, a venit pentru a doua oară la Târgu-Jiu pentru a continua frumoasa colaborare pe care a stabilit-o cu oraşul lui Brâncuşi în domeniul schimburilor culturale. Reamintim că anul trecut Ambasada României la Minsk a organizat o foarte reuşită expoziţie de artă (pictură, sculptură, grafică şi fotografie) cu ocazia Anului Brâncuşi, la Galeriile Muzeului de Istorie din capitala Republicii Belarus, unde au expus mai mulţi sculptori români.
Ca mai vechi sosiţi la manifestare, au fost prezenţi la Rânca şi câţiva dintre sculptorii participanţi la simpozionul de sculptură, împreună cu Vlad Ciobanu, curatorul respectivei secţiuni, care le-a urat pictorilor, la rândul său, un bun venit în aceste locuri care poartă amprenta geniului lui Brâncuşi şi succes în realizarea lucrărilor care vor îmbogăţi patrimoniul cultural al Târgu-Jiului.
Manifestarea organizată de către Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” în parteneriat cu Institutul Cultural Român se va încheia o dată cu Simpozionul Internaţional de Sculptură, pe data de 3 septembrie 2017, atunci când vor avea loc şi vernisajele celor două expoziţii de artă.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL