Pulsul Zilei

Amenzi pentru comercianţii de jucării din Gorj

 | 14 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control, în perioada 9 – 20 noiembrie, echipe de control ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor.
Potrivit lui Mădălin Giurcău, comisar-şef în cadrul CJPC Gorj, acţiunea de control a inclus un număr de 8 operatori economici verificaţi, la 7 dintre ei fiind constatate abateri de la legislaţia în vigoare. „Abaterile constatate în urma controalelor derulate de către comisarii noştri s-au referit la neafişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. În consecinţă, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale dintre care 5 amenzi în valoare totală de 18.000 de lei și două avertismente”, a declarat Giurcău.
Comisarii CJPC Gorj au şi câteva sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează produse jucării direct din magazine: să cumpere jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie; să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei; să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă specifice pot sa îi rănească; să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni; să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente – coordonatele producătorului şi/sau importatorului, numărul unic de identificare a jucăriei, marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură şi dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici – elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria. Orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.
Izabella Molnar

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL