Pulsul Zilei

Arestări la domiciliu, în urma scandalului sexual de la Turceni

28 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  275 vizualizari
suspect

Tânărul de 20 de ani, care susține că ar fi nepotul lui Octavian Graure, fostul director de la Termocentrala Turceni și suspectul în vârstă de 17 ani, au fost prezentați, miercuri, în fața magistraților de la Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. Instanța i-a arestat, însă la domiciliu. ”Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, au stabilit magistrații. Cei doi sunt acuzați de ”act sexual cu un minor” și proxenetism, alături de un bărbat de 53 de ani, din Turceni, care a fost pus sub control judiciar de procurori. Anchetatorii susțin că tânărul de 20 de ani din comuna Grozeşti, a județului Mehedinţi, locuia fără forme legale într-o garsonieră de pe raza orașului Turceni, despre care se vehiculează că ar fi fost închiriată de un muncitor, de la Complexul Energetic Oltenia. În locuința respectivă, o fetiță de 13 ani ar fi fost supusă, luni la rând, unor perversiuni sexuale, de către cei trei bărbați. Mai mult, aceștia i-ar fi găsit și clienți care plăteau pentru ”serviciile” sexuale de care beneficiau cu acordul minorei. ”Inculpatul în vârstă de 20 de ani și un inculpat minor au întreținut, în repetate rânduri, acte sexuale consimțite cu victima minoră. Totodată, s-a reținut că inculpatul în vârstă de 53 de ani a întreținut un singur act sexual consimțit cu persoana vătămată. Primii doi inculpați au înlesnit și au determinat pe minoră să întrețină acte sexuale cu alte persoane pentru care au obținut sume de bani”, a declarat pentru Gorjeanul, Camelia Caragea, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Eleva Grupului Școlar Turceni ar fi fost lăsată în grija tatălui, după ce mama ar fi plecat la muncă, în străinătate. Marți, toți cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. ”La data de 25 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 17 ani, din comuna Petru Rareş, județul Bistriţa-Năsăud, altul de 20 de ani, din comuna Grozeşti, județul Mehedinţi, care locuiau fără forme legale pe raza orașului Turceni și un localnic, de 49 de ani, toți bănuiți de săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. În urma cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că cei trei, în perioada iulie – septembrie, ar fi întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu o minoră de 13 ani, din oraşul Turceni”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj. Surse susțin că totul ar fi ieșit la iveală după ce unul dintre suspecți s-ar fi lăudat cu ”serviciile” sexuale de care beneficia. Octavian Graure, fostul director de la Termocentrala Turceni a declarat că nu știe dacă tânărul de 20 de ani este nepotul său, dar și că are multe rude în comuna Grozești. ”Sunt o grămadă pe acolo, dar Graure se numesc, nu altfel. La țară la mine toți sunt nepoții mei. Știu discuții, dar nu am nicio treabă. Eu sunt plecat din 2012, nu am garsonieră închiriată. Dacă întrebi la termocentrală de Tavi Graure se știe acest lucru. Eu nu am închiriat nicio garsonieră. Poliția trebuie să știe. Nu există așa ceva. Nici când eram director nu am închiriat. Așa se poate auzi orice, că e nepotul meu, dacă e de acolo de la țară, dar nu am așa ceva. Am văzut și eu că s-a vehiculat. Eu nu am decât doi nepoți, unul e în București și cealaltă, fata, e în clasa a VII-a. Nu are nicio treabă cu mine, el poate să spună că e nepotul lui Graure”, a declarat Octavian Graure, în prezent contabil-șef al Sucursalei Ișalnița a CEO.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL