Pulsul Zilei

Arestat pentru viol

 | 12 martie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Tânărul de 23 de ani, din comuna Negomir, acuzat că în noaptea de miercuri spre joi a violat o bătrână de 87 de ani, din aceeași localitate, a fost arestat preventiv de magistrați. Hotărârea a fost luată, vineri, la Judecătoria Târgu-Jiu și nu este definitivă.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracţiunii de viol, pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 07 aprilie 2018. Cu drept de contestaţie”, a stabilit instanța.
Femeia de 87 de ani, din Negomir, a cerut ajutorul edilului-șef. ”A venit la primărie. Mi-a zis în mare ce s-a întâmplat, că a intrat cineva peste dumneaei în jurul orei 01.00, că a fost bătută. Mi-a spus că nu a anunțat pe nimeni. A venit direct la mine. Prezenta urme de violență și pe față, pe corp, din ce mi-a arătat dumneaei. Am sunat imediat la Poliție, i-am relatat ce s-a întâmplat. Acum este o anchetă. Locuia singură. Soțul a murit. Suspectul locuiește în Negomir de aproximativ doi ani, este din Rovinari. Nu are un loc de muncă, nu este căsătorit”, a declarat Tudor Oiță, primarul comunei Negomir. ”La data de 8 martie, Postul de Poliție Negomir a fost sesizat de primarul localității despre faptul că la sediul primăriei s-a prezentat o femeie de 87 de ani, care sesizează că a fost victima unui viol. O echipă operativă complexă a efectuat cercetarea la locul faptei, iar polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei. În acest moment există o persoană bănuită de săvârșirea faptei”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL