Arestată după ce și-a înjunghiat soțul

438

O gorjeancă de 33 de ani, din Godinești, a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute în spatele gratiilor după ce și-a lovit soțul cu un cuțit și l-a lăsat lat, într-o baltă de sânge, fugind pentru a se ascunde pe la rude și prieteni. Constanța Mutu se consideră nevinovată, ea susținând că nu a folosit nici un cuțit și că doar a încercat să se apere de bărbatul care ar fi început să o lovească, după ce ea l-a întrebat de ce a venit târziu acasă.
Cu 14 ani mai în vârstă decât aceasta, cel înjunghiat a reușit să sune singur la 112 pentru a cere ajutor, el ajungând în cele din urmă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde medicii au și intervenit chirurgical, salvându-i viața. În schimb, Constanța s-a făcut nevăzută de acasă, vineri spre prânz fiind descoperită de polițiști și adusă la Parchet pentru audieri, la sfârșitul zilei ea primind mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea tribunalului Gorj. Femeia e acuzată de tentativă de omor și riscă până la 10 ani de închisoare dacă instanțele o vor găsi vinovată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here