Caravana ”Poftă de carte”, în Gorj

491

Asociația OvidiuRo continuă Caravana ”Poftă de carte” cu județul Gorj, unde trăiesc aproximativ 2100 de copii ce ar putea beneficia de programul național Fiecare Copil în Grădiniță (FCG). Proiectul presupune sesiuni de citit, ce se vor întinde pe tot parcursul anului școlar 2016-2017 și are ca obiectiv creșterea nivelului de conștientizare a importanței cititului interactiv, ,,cu glas tare’’, dar şi a necesităţii unei alimentaţii sănătoase pentru copii.

Cu sprijinul autorităților locale și județene, Caravana ”Poftă de carte” va fi prezentă, până joi, în comunele gorjene Polovragi, Albeni și Telești – comunități selectate pe baza statisticilor disponibile referitoare la mărimea populației preșcolare, rata de marginalizare și gradul cuprinderii copiilor defavorizați în învățământul preșcolar.Caravana Pofta de carte Polovragi (2)

Până la finalul anului școlar, caravana va ajunge la copii defavorizați din toate cele 41 de județe ale țării, proiectul fiind o continuare firească a Caravanei de vară FCG, ce a acoperit 99 de comunități din 15 județe. ,,Caravana din vara trecută a demonstrat într-adevăr cât de dorite sunt cărțile ilustrate de către copiii din comunitățile sărace. Majoritatea chiar nu mai văzuseră astfel de cărți înainte și au fost efectiv fascinați – erau încântați să li se citească. Până și copiii mai mari s-au înghesuit la citit” a declarat Leslie Hawke, cofondator OvidiuRo. ,,Cărțile ilustrate nu sunt chiar un lucru obișnuit în grădinițele din mediul rural, așa că unul dintre obiectivele noastre este să modelăm tehnici de citit interactiv, cu glas tare, care să le fie utile atât educatorilor, cât și părinților – și să le oferim acestora cărți ilustrate de bună calitate care să poată fi folosite cu succes la clasă” adaugă Leslie Hawke.foto OvR_Caravana_foto credits Mihai Stoica

Cum funcționează
Copiii de vârstă preșcolară – indiferent dacă sunt înscriși sau nu – sunt invitați alături de părinții lor să participe la sesiuni de citit interactiv, cu glas tare, la grădinița din localitate. La finalul acestor sesiuni, fiecare copil primește propria carte (,,Să mâncăm multe culori”), personalizată cu numele lui de către profesor, pe care o poate lua apoi acasă. Tema sesiunilor de citit de anul acesta este alimentația sănătoasă, iar cititorii pornesc activitatea de la o carte publicată inițial în limba engleză și adaptată de OvidiuRo pentru copiii din România.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here