Cei mai activi voluntari, premiaţi de CED Gorj

945

La sfârşit de an, reprezentanţii Centrului Europe Direct (CED) Gorj au ţinut să le mulţumească, în cadrul unei gale, celor fără de care multe dintre activităţile organizate de ei nu s-ar fi putut desfăşura. Este vorba de voluntarii CED Gorj, în marea lor majoritate elevi de liceu care au ales să-şi petreacă timpul liber implicându-se în activităţi prin care să-şi ajute comunitatea. Unii dintre ei s-au implicat în atât de multe activităţi încât au acumulat pe parcursul acestui an chiar şi peste 100 de ore de voluntariat.

DSC_0771Centrul Europe Direct Gorj a luat fiinţă în ianuarie 2013. De atunci şi până în prezent, Centrul a recrutat sute de voluntari, în general elevi de liceu, care şi-au pus amprenta, prin activităţile în care s-au implicat, asupra comunităţii din care fac parte, alegând să-şi petreacă timpul liber într-un mod productiv. Dacă anul trecut, CED Gorj avea în jur de 180 de voluntari, anul acesta numărul lor a ajuns la 224, semn că, încet-încet, ideea de voluntariat prinde contur şi în Gorj. Împreună, cei 224 de voluntari ai CED Gorj au acumulat în cursul acestui an 5.411 ore de voluntariat, prin implicarea în o sută de activităţi. Unii dintre voluntari au fost atât de activi şi dornici să ajute, încât au acumulat peste 100 de ore de voluntariat. Un astfel de voluntar este şi Andreea Dobre. Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, tânăra a devenit voluntar al CED Gorj în luna aprilie a acestui an; de atunci şi până acum a acumulat 145 de ore de voluntariat. „Mi se părea că pierd mult timp degeaba şi chiar vroiam să ajut. Am tot căutat, dar în Târgu-Jiu nu prea se face voluntariat. Am găsit un articol într-un ziar despre prima gală a voluntarilor şi am mers şi eu la bibliotecă şi am întrebat dacă pot să fiu şi eu voluntar. Aveam foarte multe emoţii pentru că eram şi mai timidă în perioada aceea.

DSC_0560La primele activităţi mi-a fost mai greu pentru că nu cunoşteam pe nimeni dar apoi mi-am făcut prieteni. (…) Simţeam nevoia să vin şi apoi a devenit o chestie foarte faină, să simţi că faci parte din ceva şi să simţi că ajuţi. A fost greu să împac şcoala cu activităţile de voluntariat, mai ales că între liceul meu şi bibliotecă este o distanţă destul de mare şi trecea o jumătate de oră până ajungeam. Când aveam de învăţat nu mergeam, dar încercam să-mi fac timp mereu pentru că îmi plăcea. Am participat la toate activităţile organizate de Centrul Europe Direct anul acesta, la concertul de Ziua Europei, la activităţile cu copiii de la bibliotecă, cursurile de engleză cu vârstnicii, cursurile de Facebook şi la barcodare. (…) O să încerc să particip la activităţi în continuare, dar probabil nu o să mai pot ajunge atât de des pentru că am BAC-ul în vară. (…) Intenţionez să dau admitere la Psihologie, în Timişoara. Vreau să fac voluntariat şi când o să fiu studentă. Chiar îmi place”, spune Andreea. O altă tânără care a petrecut mult timp implicându-se anul acesta în activităţi de voluntariat deşi, de asemenea, este elevă în clasa a XII-a, însă la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, este Andrada Ungureanu.

DSC_0524Pentru ea, anul 2015 este al doilea an de voluntariat. „Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu copiii. Am încercat să împac şcoala cu activităţile de voluntariat, am încercat să echilibrez situaţia. Acum e mai greu pentru că sunt în clasa a XII-a, dar am zis să termin totuşi dacă tot am ajuns până aici. (…) Vreau să continui să fiu voluntar şi când o fiu la facultate”, spune Andrada. Peste 100 de ore de voluntariat a acumulat anul acesta şi Andreea Brujac, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. „Am auzit de la prieteni de asta şi mi s-a părut drăguţ să facem altceva, să ajutăm prin ceva comunitatea noastră şi am zis să încerc şi eu. Sunt voluntar la Centrul Europe Direct Gorj de un an şi jumătate şi am participat la diverse activităţi, de la aranjare de cărţi până la cursuri de limba engleză pentru bătrâni. Cel mai mult mi-au plăcut cursurile de engleză. Mi s-a părut destul de greu să predau pentru că am văzut cum este să-ţi pună cineva întrebări la care nu ştii neapărat imediat răspunsul. Ţie ţi se pare ceva evident, dar pentru alţii nu este aşa uşor, este ceva nou”, povesteşte Andreea. Şi ea intenţionează să continue să fie voluntar, deşi recunoaşte că uneori nu îi este uşor. „E mult mai încărcat programul şi uneori se suprapun orele şi activităţile, dar se găsesc portiţe să scăpăm şi să ne facem şi activităţile”, spune Andreea.

DSC_0508Tot la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi tot în clasa a XI-a este elevă şi Maria Alexandra Costea, un alt voluntar al CED Gorj care s-a dovedit a fi foarte activ anul acesta. Şi pentru ea cea mai frumoasă experienţă s-a dovedit a fi aceea de a lucra cu seniorii: „A fost o experienţă foarte, foarte frumoasă; am întâlnit foarte mulţi oameni noi şi mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu bătrânii. E frumos să vezi cu cât interes te privesc şi cu câtă atenţie te ascultă. Probabil o să mă implic şi pe viitor în astfel de activităţi”. Alexandra Bîcoi este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi, ca şi colegele ei, s-a remarcat prin timpul dedicat activităţilor de voluntariat anul acesta. Despre ea se poate spune că este deja un voluntar cu experienţă. „Eram în clasa a IX-a şi ne-a întrebat un coleg dacă este cineva interesat să facă activităţi de voluntariat şi eu, împreună cu trei colege, ne-am hotărât să mergem. Cel mai mult mi-au plăcut cursurile de limba engleză. A fost foarte interesant să lucrez cu seniorii; am şi învăţat foarte multe lucruri de la ei. Este puţin mai greu să împaci şcoala cu activităţile de voluntariat, dar dacă îţi place să faci voluntariat, poţi să le împaci foarte bine”, spune Alexandra. Şi Cătălina Zăvoianu, elevă tot în clasa a XI-a şi tot la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, a ajuns să fie voluntar prin intermediul unei prietene. Şi ei i-a plăcut să-şi împărtăşească cunoştinţele cu seniorii. „Mi-a spus o prietenă de chestia asta. Cel mai interesant mi s-a părut să lucrez cu bătrânii. E ceva mai deosebit să explici cuiva mai matur decât tine. Le-am predat limba engleză şi a fost interesant; a fost frumos, dar şi obositor pentru că trebuia să explici de mai multe ori”, povesteşte Cătălina.

DSC_0843Viitorul sună bine
Andreea Dobre, Andrada Ungureanu, Andreea Brujac, Maria Alexandra Costea, Alexandra Bîcoi şi Cătălina Zăvoianu au fost anul acesta cele mai active voluntare ale CED Gorj. Îmbucurător este însă faptul că intenţionează să se implice şi pe viitor în astfel de activităţi. Mai îmbucurător este faptul că nu sunt singurele.

DSC_0434Toţi cei aproximativ 220 de voluntari ai CED Gorj au descoperit plăcerea de a-i ajuta pe cei din jur, fără a se aştepta la o răsplată anume. Aşa cum ei au ajuns voluntari îndemnaţi de profesori, colegi sau prieteni, mai mult ca sigur pe viitor şi ei îi vor îndemna pe alţii să devină voluntari şi să se implice în activităţi care să aibă un impact pozitiv asupra comunităţii.
Pentru implicarea de care au dat dovadă de-a lungul acestui an, voluntarii CED Gorj au fost premiaţi în cadrul unei gale ce s-a desfăşurat săptămâna trecută.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here