Concurs județean de interpretare francofonă pentru tinerele talente

395

Association Roumaine des Professeurs de Français – Gorj va organiza luna viitoare cea de-a VI-a ediție a Concursului județean de interpretare francofonă “Les  Amis Francophones”,  ce are ca scop cultivarea interesului elevilor şi al părinţilor pentru limba franceză, dezvoltarea aptitudinilor estetice şi fixarea deprinderilor de a utiliza vocabularul limbii franceze, dar şi dezvoltarea deprinderilor de creaţie și interpretare artistică. Cei interesați se pot înscrie până la data de 14 martie 2016.

Proiectul se adresează tuturor elevilor de gimnaziu şi de liceu din judeţul Gorj. Concursul nu se adresează decât talentelor încă nerecunoscute, amatorilor de muzică, de interpretare și de creație francofonă. Concursul ”Les amis francophones’’ va avea o secţiune intitulată ”Poésie, chanson et théâtre”, ce se va derula sub formă de spectacol și se va diviza în cele trei subsecțiuni (poezie, cântec și teatru), pe categorii de vârstă (gimnaziu și liceu). Cei interesaţi se vor înscrie în perioada 01-14 martie 2016, pe adresa de e-mail: arpf.gorj@yahoo.ro. Concursul se va desfășura în data de 19 martie 2016, începând cu ora 09.00, la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu.
”Acompaniamentul se realizează cu ajutorul înregistrărilor negative pe CD, care va fi adus personal sau prin poştă, până la data de 14 martie 2016, de către cadrul didactic coordonator, împreună cu suportul scris, la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu. Ordinea intrării în scenă va fi stabilită în funcţie de data de înscriere, numărul intrării fiind înscris pe CD/ suportul scris. Interpretarea poate fi însoţită de o coregrafie şi nu poate depăşi 5 minute, iar piesele de teatru nu pot dura mai mult de 15 minute. De asemenea, profesorul coordonator al elevului va trimite cererea de înscriere la concurs, pe adresa de e-mail arpf.gorj@yahoo.ro, până la data de 14. 03. 2016. Fiecare cadru didactic-coordonator are dreptul la trei înscrieri. La piesele de teatru nu pot să participe mai mult de zece elevi într-o grupă. Elevii care nu se pot prezenta nu pot fi înlocuiți de alți elevi”, se precizează în regulamentul concursului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here