Pulsul Zilei

Concurs la Serviciul de Investigații Criminale

 | 01 februarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După concursurile organizate pentru conducerea Serviciului Rutier Gorj și a Poliției municipiului Târgu-Jiu, reprezentanții IPJ Gorj organizează examen, cu recrutare din sursă internă și pentru funcţia de şef al Biroul Supravegheri Judiciare, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, condus în prezent de comisarul șef Viorel Savu. ”Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în data de 20 februarie 2017, începând cu ora 11.00, iar proba va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video”, se precizează într-un comincat al IPJ Gorj. Înscrierea candidaţilor s-a încheiat. Surse susțin că în competiție s-ar fi înscris mai multe persoane, printre care și actualul șef al Biroului Supravegheri Judiciare. Una dintre condiții la înscriere a fost să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu. Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10, iar pentru promovare trebuie să obțină minim 7.00. ”Poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişare”, anunță organizatorii. Serviciul de Investigații Criminale are în principal, ca atribuţii, cercetarea infracțiunilor de mare violență, inclusiv cele de omor, tentativă de omor, loviri cauzatoare de moarte, tâlhării și violuri urmate de decesul victimelor, pruncucideri și vătămări corporale grave, combaterea furturilor de autovehicule și a traficului internațional de autoturisme furate, dar și instrumentarea actelor de prostituție.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL