Concurs pentru elevii de gimnaziu şi liceu

501

În perioada 20-22 noiembrie 2015, va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional “Protegez la nature”, la care sunt invitaţi să participe elevii de gimnaziu şi liceu din toate judeţele ţării. Concursul se va desfăşura la Liceul Teoretic “Henri Coandă” din Craiova.

Scopul acestui concurs este acela de a da ocazia tinerilor să-şi exprime gândurile şi opiniile în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Lucrând pe grupe, ei vor putea crea un proiect – text şi imagini – ghidându-se după următoarele principii: „Să nu rănim pământul”, „Să devenim aliaţii grădinarului”, „Să favorizăm schimbul între fiinţele umane”, „Să ştim să economisim apa”, „Să construim casa omului contemporan”, „Să salvăm parcurile şi grădinile”, „Să îngrijim pământul”, „Să dăm naturii ce i se cuvine” şi „Să producem fără să epuizăm”. Lucrarea lor va fi bazată pe noţiunea de natură, aşa cum este trăită şi exprimată, visată şi dorită de ei înşişi. În competiţie se pot înscrie elevii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, ce vor forma grupe de 2-4 persoane şi vor colabora pentru crearea unei lucrări, alegând mijlocul artistic de prezentare şi materialele pe care le vor folosi. Fiecare grupă de elevi va fi coordonată de unul maxim 2 profesori ce-i vor ajuta pe elevi să găsească materialele necesare şi-i vor îndruma pe parcursul realizării lucrării. Modurile de prezentare a lucrării pot fi: pictură, sculptură, prezentare (Microsoft PowerPoint), fotografie, audio sau o combinaţie între modalităţile enumerate. Fiecare lucrare trebuie să fie însoţită de un material scris care să o descrie, în proză sau versuri. Prin acesta elevii trebuie să-şi pună în valoare propriile idei de protejare a naturii. O copie a fişei de înscriere va fi trimisă prin curier electronic la concursuri@henricoandacraiova.ro, cu subiectul „Protégez la nature” ed. a IX-a, 2015, până în data de 17 noiembrie 2015. Jurizarea lucrărilor se va face în perioada 20 – 22 noiembrie, urmând ca rezultatele să fie anunţate în data de 25 noiembrie, pe site-ul liceului. Juriul va ţine cont de exprimare şi de conţinut, de originalitate, imaginaţie, sensibilitatea de a pune în valoare noţiunea de natură şi reprezentarea sa în viziunea tinerilor. Se va aprecia în mod deosebit punerea în evidenţă a particularităţilor fiecărei zone, ca şi legătura între lucrare, imagine şi sunet. Lucrarea trebuie să corespundă vârstei elevilor şi să fie rezultatul colaborării elevilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here