Concurs pentru elevii pasionați de limba franceză

504

Institutul Francez din Timișoara propune elevilor din clasele V-XII un joc-concurs menit să pună în valoare  competențele acestora de înțelegere în limba franceză, organizate pe primele patru niveluri ale Cadrului European de Referință pentru Limbile străine: A1, A2, B1, B2. Concursul se numește ”Comunică în franceză și noi îți spunem ce DELF ești”! și vine cu premii atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Înscrierile se pot face până la data de 15 februarie 2016, pe grupe/clase de elevi de către profesorul de limba franceză din fiecare școală participantă, prin completarea unui formular de înscriere expedierea acestuia, prin e-mail, la adresa: iftcours@gmail.com, cu subiectul : «jeu-concours DELF2016». Profesorul de limba franceză va stabili, împreună cu grupul/clasa de elevi data și ora concursului, cu condiţia să se încadreze în perioada de desfășurare stabilită de organizatori, respectiv 22 – 26 februarie 2016. Competiţia este individuală, iar testele vor fi corectate în școală, de către profesorul de limba franceză, pe baza baremului comunicat de către Institutul Francez după perioada de desfășurare a competiţiei. Punctajele individuale ale elevilor vor fi apoi comunicate organizatorilor, până la data de 7 martie, urmând ca elevii cu cele mai bune punctaje (cel puţin 40 de puncte din 50) să participe la o tragere la sorţi organizată la Institutul Francez din Timișoara. Numele câștigătorilor vor fi comunicate în data de 11 martie.

Premii pentru elevi și profesori
Concursul vine cu premii atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Premiile pentru elevi constau în patru înscrieri gratuite la examene: 1xDELF A1, 1xDELF A2, 1xDELF B1, 1xDELF B2 (pentru fiecare judeţ participant, în sesiunea din luna mai 2016 sau într-o sesiune ulterioară, în funcţie de calendarul sesiunilor în centrele de examinare delocalizate). Profesorii vor primi un atestat de participare și abonament Culturethèque (bibliothèque numérique) pentru o lună.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here