Pulsul Zilei

Concursul de dramaturgie ”New Drama”, la a III-a ediție

 | 13 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Concursul de dramaturgie ”New Drama”, dedicat adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, a ajuns la cea de-a treia ediție. Anul acesta, concursul se va desfășura în perioada ianuarie – iunie 2017, având ca termen limită pentru înscrierea textelor data de 1 martie 2017.

Semnatura eletronica CertDigital

Concursul este organizat de Teatrul Excelsior și se adresează tuturor tinerilor pasionați de teatru, încurajându-i să își dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Așadar, adolescenții sunt invitați să scrie o piesă într-un act și să o trimită pe adresa teatrului, împreună cu o scrisoare de motivație, prin care să explice de ce își doresc să participe la acest concurs, asta până la data de 1 martie 2017. Textele înscrise vor fi jurizate de profesioniști din domeniul teatrului (dramaturgi și regizori). În urma selecției, șase dintre piesele citite vor ajunge în finală, iar piesa câștigătoare va fi montată în acest an, spectacolul urmând să intre în repertoriul Teatrului Excelsior. Titlurile finaliste vor fi anunțate pe 15 martie 2017, urmând ca în perioada 8-9 aprilie 2017 cei șase finaliști să participe la un atelier de scriere dramatică susținut la Teatrul Excelsior de un dramaturg reputat. În perioada 27-28 mai, tot la Teatrul Excelsior, vor fi organizate spectacole lectură cu cele șase texte finaliste, în care sunt implicați regizori și actori profesioniști. În urma acestora, juriul va desemna piesa câștigătoare, urmând ca spectacolul montat pe baza acesteia să aibă premiera în luna iulie.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL