Pulsul Zilei

Concursul „Lider European” şi-a desemnat finaliştii

 | 08 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În urma jurizării proiectelor înscrise în concursul „Lider European”, au fost stabilite cele opt echipe finaliste, ce vor merge la București, în data de 18 decembrie 2015, pentru a-și prezenta proiectele în fața juriului. Din aceste opt echipe vor fi desemnaţi câştigătorii premiilor I, II şi III. Următoarele cinci clasate vor primi menţiuni.  Din păcate, niciunul dintre cele două licee din Gorj înscrise în competiţie nu figurează pe lista finaliştilor.

Semnatura eletronica CertDigital

Concursul Lider European, dezvoltat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, are rolul de a dezvolta abilităţile elevilor de leadership şi de a le pune în valoare în contextul unor activităţi legate de valorile şi temele europene. Concursul se derulează la nivel național și este deschis tuturor liceelor din România. Pentru a putea participa la concursul de proiecte Lider European, cadrele didactice trebuie să înscrie liceul în campanie şi să-i încurajeze pe liceeni să alcătuiască o echipă din patru membri și să identifice o problemă din comunitatea locală pentru soluţionarea căreia să realizeze un proiect prin care să încerce să rezolve problema identificată. Anul acesta, au ajuns în finala competiţiei opt echipe de la şapte licee din ţară: Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci, Colegiul Naţional ,,Mircea Eliade” din Reșița, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, Colegiul Național „B. P. Hașdeu” din Buzău, Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila şi Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca. În concurs se înscriseseră şi elevi de la două licee din Gorj. Este vorba de Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru, care a participat la competiţie cu proiectul „Meseria sau profesia-prioritate a cetăţeanului European”, şi Colegiul Tehnic “G-ral Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu, care s-a înscris în concurs cu proiectul „Sunt cetăţean european, sunt educat!”. Din păcate, niciunul dintre aceste două licee nu figurează pe lista finaliştilor.

Câştigătorii, anunţaţi peste două săptămâni
Membrii celor opt echipe finaliste vor merge la București, în data de 18 decembrie 2015, şi îşi vor prezenta proiectele în fața juriului. Echipele care au realizat cele mai bune proiecte vor primi premii în bani: 700 euro pentru locul I, 500 euro locul II și 300 euro locul III, 100 euro pentru cele cinci mențiuni. De asemenea, elevii din primele trei echipe clasate vor merge la Bruxelles în vizită de studiu la CE. Profesorii coordonatori ai celor opt proiecte finaliste vor merge la Bruxelles la Comisia Europeană. Premierea câştigătorilor programului “Lider European” se va face în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL