Pulsul Zilei

Concursul ”Noël dans le monde francophone”, la a V-a ediție

11 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  209 vizualizari
NOEL

Elevii gorjeni din ciclul primar și gimnazial sunt așteptați să se înscrie la cea de-a V-a ediție a Concursului Național ”Noël dans le monde francophone”, ce se va desfășura în perioada 19-20 decembrie 2016.

Concursul Național ”Noël dans le monde francophone” este organizat de către Colegiul Național” Frații Buzești”, Craiova în parteneriat cu Asociația Română a profesorilor de limba franceză, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Colegiul Tehnic Energetic Craiova, Biblioteca OMNIA și Universitatea din Craiova. Scopul concursului este stimularea participării elevilor şi cadrelor didactice la activităţi cultural- artistice extracurriculare, în vederea conştientizării importanței învăţării limbii franceze şi cunoaşterii unor alte culturi francofone. Concursul se adresează elevilor din clasele I-VIII și se va desfășura pe două categorii de vârstă, una destinată elevilor din ciclul primar, iar cealaltă celor din ciclul gimnazial. De asemenea, concursul are mai multe secțiuni: sketch, interpretare vocală, creație literară și creație plastică. Sketch-ul va avea ca temă ”Noël dans l’espace francophone”, iar durata acestuia nu va depăși 10 minute. Fișele de înscriere se pot trimite până în data de 7 decembrie 2016 la următoarea adresă: dorina.popi@gmail.com. Pentru secțiunea de interpretare vocală (cântece dedicate Crăciunului din repertoriul lumii francofone fiecare participant /grup va putea să interpreteze maximum 2 piese care să nu depășească 5 minute. Fișele de înscriere se pot trimite până în data de 7 decembrie 2016 la următoarea adresă: hoanca_liliana@yahoo.com. La această secțiune se pot înscrie și participanți din țară. Se vor trimite CD–uri cu înregistrări video ale interpretului/grupului vocal ce vor fi precedate de o scurtă prezentare în limba franceză a acestora: nume, prenume, școala de proveniență, oraș, județ, profesor coordonator. CD–uri și fișele de înscriere vor fi trimise la adresa: Biblioteca franceză Omnia, Str. M. Kogalniceanu Nr. 21, 200762, Craiova. Secțiunea de creație literară (text narativ sau poezie) are ca temă ”Raconte-moi Noël francophone”. Pentru categoria de vârstă I- IV textul va cuprinde maximum 200 cuvinte. Pentru categoria de vârstă V -VIII textul va cuprinde maximum 350 cuvinte. Lucrările însoțite de fișe de înscriere se pot trimite până în data de 7 decembrie 2016 la urmatoarea adresă: simruxi@yahoo.com. La această secțiune se pot înscrie și participanți din țară. Lucrările vor fi evaluate în data de 20 decembrie 2016, la Biblioteca Omnia, Craiova. La secțiunea de creație plastică vor putea fi înscrise picturi, desene sau afișe, realizate pornind de la tematica concursului; lucrările vor fi executate pe format A3, în creion, cărbune, acuarelă, tempera, tuşuri, acrilice, ulei, pastel. Pe spatele lucrării în colţul din dreapta jos se va lipi eticheta cu: titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător, şcoala, localitatea, judeţul. Lucrările, însoțite de fișele de înscriere, pot fi trimise până în data de 4 decembrie 2016, data poştei, la adresa: Biblioteca franceză Omnia, Str. M. Kogalniceanu Nr. 21, 200762, Craiova. Participanții din alte județe vor trimite alături de lucrări un plic autoadresat cu timbru pe care vor nota atât adresa destinatarului, cât și a expeditorului. Acest plic va fi folosit pentru a expedia diplomele. Fișele de înscriere vor fi trimise și în format electronic la adresa arpf.dolj@gmail.com. Un profesor poate coordona lucrările elevilor înscriși la maximum 3 secțiuni şi nu mai mult de 5 lucrări pentru fiecare dintre secţiunile creație literară şi plastică.

Semnatura eletronica CertDigital

Rezultatele, anunțate până la sfârșitul anului
Jurizarea se va realiza în perioada 19-20 decembrie 2016; juriul va fi format din profesori de limba franceză din învățământul preuniversitar și universitar, profesori de muzică și desen din învățământul preuniversitar. Rezultatele vor fi afişate pe siturile http://limbiromanicedolj.wikispaces.com/ și http://arpfdolj.wordpress.com în perioada 26-31 decembrie 2016. Diplomele și premiile vor putea fi ridicate de la sediul Bibliotecii Omnia după data de 1 martie 2017. Vor fi acordate premii pentru fiecare categorie de vârstă.
Roxana Lupu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL