Conferinţe preoţeşti în judeţul Gorj

488

Preoţii din protoieriile Târgu-Jiu Nord şi Târgu-Jiu Sud s-au întrunit marţi, 10 iunie, la Cercul militar din municipiu, în cadrul conferinţei pastoral misionare de primăvară-vară cu tema: „Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic, moral, liturgic şi pastoral”.

După cum ne-a precizat părintele protoiereu Ionel Câmpeanu, de la Protoieria Târgu-Jiu Sud, întrunirea a fost prezidată de consilerul economic al Arhiepiscopiei Craiovei, părintele Vintilă Sărdărescu, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei şi a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită la Biserica Sfinţii Apostoli. Prelegerea pe tema anunţată a fost susţinută de preotul Vasile Mălăiescu de la Parohia Dobriţa din Protoieria Târgu-Jiu Nord, fiind urmată de discuţii şi răspunsuri la întrebările venite din sală. Aceeaşi conferinţă a avut loc marţi şi în Protoieria Târgu Cărbuneşti, sub preşedinţia consilierului social al Arhiepiscopiei Craiovei, părintele Adrian Stănulică, şi a părintelui protopop Iulian Mărgineanu. Prelegerea despre cele două Sfinte Taine, Spovedania şi Euharistia, a fost prezentată de părintele Gabriel Popescu de la Parohia Ciocadia, în sala de festivităţi a Protoieriei Târgu-Cărbuneşti care a găzduit întrunirea. Ultima din seria conferinţelor pastoral misionare din Arhiepiscopia Craiovei, va avea loc joi, 12 iunie, şi va reuni preoţii din Protoieria Craiova Nord la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here