Pulsul Zilei

Copiii şi vârstnicii au risc crescut de îmbolnăvire, în această perioadă

04 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  158 vizualizari
moisescu-mihail-motru

Medicii atrag atenţia asupra riscului crescut al îmbolnăvirilor, în această perioadă, date fiind diferenţele mari dintre temperaturile nocturne – care deja sunt negative şi cele diurne. Specialiştii recomandă să se evite diferenţele mari de temperatură, să se adopte vestimentaţii adecvate dimineţilor reci şi să se consume alimente bogate în vitamine şi calorii.

Specialiştii ne învaţă cum să ne protejăm sănătatea, în această perioadă, când temperaturile scad din ce în ce mai mult. Astfel, este bine să ne luăm o serie de măsuri de prevenire a îmbolnăvirii, între care: adaptarea vestimentaţiei la noile condiţii atmosferice, evitarea expunerii îndelungate la frig, pentru că din cauza frigului şi a umezelii, mucoasa nazală se congestionează şi devine vulnerabilă la infecţii, precum guturaiul. „Organismul este în permanenţă obligat să se adapteze, este vorba despre vasodilataţie şi vasoconstricţie. Astfel, pe un organism îmbătrânit, de exemplu, pot să apară probleme de sănătate grave, cum ar fi accidentele vasculare; consumul de energie pentru adaptare este foarte mare”, explică medicul Mihai Moisescu.

Semnatura eletronica CertDigital

Categorii de persoane cu risc crescut de îmbolnăvire
În această perioadă, pentru a evita îmbolnăvirea sau agravarea problemelor de sănătate deja existente, este recomandat să se evite diferenţele mari de temperatură, să se adopte vestimentaţii adecvate dimineţilor reci şi aşa mai departe. Cei care se ştiu cu probleme de sănătate sunt cei mai expuşi la alterarea stării. „În special cardiacii, cei cu probleme vasculare şi cei cu afecţiuni neurologice trebuie să-şi ia măsuri pentru a-şi proteja sănătatea. De asemenea, şi copiii sunt expuşi riscului îmbolnăvirii, iar dacă observăm că ei deja manifestă simptomele bolii trebuie să-i ţinem acasă, intrarea lor în colectivitate fiind riscantă pentru ceilalţi”, menţionează Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Pentru a ne adapta schimbărilor de sezon mai uşor, fără a întâmpina probleme de sănătate, este bine să se urmeze recomandările specialiştilor, iar cei care simt că starea lor de sănătate se alterează trebuie să se prezinte, obligatoriu la medic.

Atenţie la alimentaţie şi băuturi
În perioadele cu temperaturi scăzute, alimentaţia trebuie să fie şi ea adaptată, iar consumul de băuturi calde trebuie să crească. „Hrana trebuie să fie mai bogată în calorii şi chiar în dulciuri; nu cu mult mai bogată, dar să fie. Este bine să se consume mai multe băuturi calde, cum ar fi ceaiurile, iar seara sunt recomandate băile calde. În niciun caz nu trebuie să consumăm alcool”, menţionează Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj. În această perioadă, locuinţele şi spaţiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător şi trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL