Dau startul debranşărilor! Aparegio atenţionează: furtul de apă este caz penal!

685

Reprezentanţii Aparegio Gorj au constatat, în ultima perioadă, că în sistemele de alimentare cu apă potabilă se înregistrează din ce în ce mai multe sustrageri prin ocolirea aparatelor de măsură sau prin branşarea ilegală la reţelele de distribuţie.

Deoarece fenomenul a luat amploare, prin dispoziţiile legii 51/2006 modificată, completată şi republicată art. 46, se dispune: “Constituie infracţiune în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se pedepseşte potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt săvârşite cu intenţie, următoarele fapte: a) furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă; b) furtul de agent termic din sistemul de alimentare cu energie termică”.
“În consecinţă, avertizăm persoanele aflate într-una din situaţiile de mai sus asupra pericolului răspunderii penale conform Legii 286/2009 privind Codul Penal. Aparegio Gorj va continua acţiunile de verificare şi debranşare”, au transmis reprezentanţii operatorului Aparegio Gorj.
“Începând de anul acesta, s-au schimbat drastic legile privind sustragerile ilegale de utilităţi. Aceste furturi de apă devin pasibile de închisoare, întocmirea dosarelor penale. Am considerat necesar ca toţi utilizatorii să ştie despre această modificare. Căci dacă găsim utilizatori cu racorduri ilegale sau duble, vor avea dosare penale. Pe cei care i-am găsit în neregulă, am rezolvat problema pe cale amiabilă, adică le-am facturat ultimii trei ani în sistem pauşal. Ca să nu se ajungă la dosare penale, dar mai avem situaţii în care aflăm de diverse probleme în zonele unde s-au construit locuinţe noi. În cele mai multe cazuri am reuşit să stopăm formele de branşări ilegale. Facturile au devenit titluri executorii şi nu va mai fi nevoie să trecem cu ele în instanţă pentru recuperarea debitelor. Am schimbat şi noi procedurile, am înfiinţat echipe de verificare, inventariere a reţelelor de apă, avem o echipă care are sarcina clară de a debranşa debitorii. Debranşările vor fi urmare de facturi de rebranşare, dacă utilizatorii îşi plătesc datoriile”, a declarat Tiberiu Albu, directorul comercial al Aparegio Gorj. Acesta a precizat că soldurile societăţii la creanţele privind asociaţiile de proprietari sunt mai mici, însă au ajuns în jurul a nouă milioane de lei, pe Târgu-Jiu, din acestea circa patru milioane de lei fiind datorii ale asociaţiilor de proprietari: “Din păcate, am constatat că luna aceasta plăţile au fost sistate şi pe asociaţiile datornice din Târgu-Jiu şi din Motru, aşa că vom trece la executarea datornicilor. Anul trecut am reuşit să recuperăm creanţele prin metoda debranşării. Am dat şi în judecată patru sau cinci asociaţii, dar nu avem ce să executăm. Vom avea grijă să debranşăm scările cu cele mai mari datorii. Avem o echipă care face contorizări individuale pe casa scărilor, ca să nu mai debranşăm în masă. Probleme sunt unde nu există contorizare individuală”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here