Despărțire grea la ISU Gorj

639

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au postat un mesaj emoționant, vineri, pe o cunoscută rețea de socializare, la despărțirea de un angajat al instituției. Valentin Predescu a decis să se mute în Bucureşti, pentru a fi alături de familie. Soția sa lucrează în Capitală. “În spatele celor care salvează vieți sunt oameni care duc o muncă asiduă pentru a menține tehnica de intervenție în stare de operativitate, pentru a asigura mijloacele de comunicare în situații de urgență și pentru a crea cele mai bune condiții, astfel încât cei care intervin în situații de urgență să-și îndeplinească misiunile la cele mai înalte standarde. Ei nu salvează vieți, dar fără ei nu ar fi posibilă intervenția salvatorilor. Unul dintre oamenii din spatele salvatorilor ISU Gorj a fost, până ieri (nr. joi), domnul maistru militar Predescu Valentin. El s-a ocupat timp de opt ani ca autospecialele și tehnica de intervenție să fie operative, asigurând condiții optime pentru ca salvatorii să-și îndeplinească misiunile cu profesionalism. Şi-a făcut meseria ca nimeni altul. Începând de astăzi (nr. vineri), domnul maistru militar Predescu Valentin s-a transferat din cadrul ISU Gorj în cadrul ISU București-Ilfov. Felicităm ISU București-Ilfov pentru că a câștigat un adevărat profesionist și îi asigurăm de calitățile atât profesionale, cât și umane ale fostului nostru angajat! Iar ţie domnule maistru militar, îţi dorim să ai drum lin în viaţă şi îţi mulţumim pentru modul în care ţi-ai îndeplinit misiunile”, este mesajul postat de reprezentanții ISU Gorj, pe Facebook. Colegii fostului angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au numai cuvinte de laudă la adresa acestuia. “Toate autospecialele şi toată tehnica de intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu s-au aflat timp de opt ani în grija acestui om. El nu a salvat vieți, dar a depus o muncă fără de care colegii săi nu ar fi putut salva vieți. Pasiunea sa este această meserie şi şi-a dedicat tot timpul pentru ea. Nu a contat că este în timpul liber, că este zi sau noapte, că este în concediu sau că este cu familia. El a fost tot timpul acolo unde a fost nevoie de priceperea şi perseverența sa. Din păcate, a avut de ales între familia sa şi familia ISU Gorj. A ales, așa cum toți am face, să fie lângă familia lui”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here