Dosar penal pentru refuz de prelevare de mostre biologice

487

Un târgujian în vârstă de 47 de ani este cercetat penal deoarece a refuzat să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei după ce a fost implicat într-un accident rutier.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cu toate acestea, la solicitarea poliţiştilor, târgujianul a refuzat să sufle în etilotest sau să-i fie recoltate probe biologice. „La data de 11.11.2014, ora 18:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier l-au depistat pe strada 1 Decembrie 1918 pe Ş.I., în vârstă de 47 ani, din localitate, care, în urma implicării într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here