Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

655

Mai mulți conducători auto s-au ales zilele trecute cu dosare penale după ce au fost prinși pe picior greșit de polițiști. O parte dintre ei sunt anchetați pentru conducere sub influența alcoolului, alții pentru conducere fără permis, iar alții pentru ambele infracțiuni.

Vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat, de 47 de ani, din localitate, a condus un autoturism pe raza localităţii Preajba şi a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul avea o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat, de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, având o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bîlteni, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, comuna Bîlteni, având o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în aceste două cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni mai este cercetat și un bărbat de 43 de ani, din Târgu-Jiu, depistat duminică de polițiștii din municipiu în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu dosar penal s-a mai ales, în noaptea de duminică spre luni, un adolescent în vârstă de 17 ani, din Negomir, prins de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, din municipiul Târgu-Jiu, fără a deţine permis de conducere.

Și beți, și fără permis
Alți trei gorjeni s-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat la volan beți, fără a avea permis. Astfel, vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au oprit în trafic un bărbat, de 43 de ani, din comuna Scoarţa, care conducea o autoutilitară pe D.N. 67 B. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul avea o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cum bărbatul nu avea asupra sa permisul de conducere s-a procedat la verificarea acestuia, ocazie cu care s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat şi sub influenţa alcoolului.
Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au identificat în flagrant delict un tânăr, de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Prieteniei, de asemenea, fără să deţină permis de conducere. Mai mult, când conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.
Tot sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Rovinari au identificat în flagrant delict un bărbat, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tineretului, din localitate, fără să deţină permis de conducere. Și în acest caz s-a constatat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, testul cu aparatul etilotest arătând că acesta avea o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here