Pulsul Zilei

Două licee din Gorj, câştigătoare ale Patrulei de Reciclare

 | 08 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

88 de echipe din grădinițe, școli și licee din România au câştigat premii locale în cadrul ediţiei 2014-2015 ale programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Și la această ediție, mii de copii, elevi și sute de profesori din toată țara au promovat obiceiurile bune față de mediu și colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în comunitățile lor.

Semnatura eletronica CertDigital

În fiecare județ și în București, Asociația RoRec, organizatorul programului, a acordat două categorii de premii: pentru “Cea mai activă Patrulă” și pentru Patrula care a colectat “Cea mai mare cantitate de baterii”. Prin tradiție, câștigătorii locali au fost premiaţi vineri, 5 iunie, de Ziua Internațională a Mediului. Astfel, “Cea mai activă Patrulă” din judeţul Gorj a fost desemnată echipa Liceului Tehnologic Bustuchin, în timp ce Patrula care a colectat “Cea mai mare cantitate de baterii” a fost cea de la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia. Potrivit organizatorilor, unitățile de învățământ câștigătoare pot alege să primească aparate electrice pentru uz didactic sau finanțarea parțială a unei excursii educative.

Cursa naţională se încheie la 31 august
Cursa pentru premiile naționale continuă până la 31 august 2015 – copiii predau ștafeta celor mari. Orice instituție, firmă sau cetățean poate crește șansele Patrulelor din județul său (respectiv București) la aceste premii, dacă scapă legal și responsabil de aparatele electrice vechi sau defecte din gestiune sau din gospodărie, prin serviciul gratuit de colectare DEEE – TelVerde 0800 444.800.
“Cu prilejul premierilor locale ale ediției, constatăm că programul ia avânt din ce în ce mai mult: primul argument – anul acesta am avut cel mai mare procent de școli eligibile pentru premiile locale. Aceasta înseamnă că tot mai multe școli înscrise în program sunt performante și reușesc să mobilizeze românii să colecteze civilizat și responsabil din ce în ce mai multe deșeuri electrice. Apoi, suntem mândri să vedem și că unii dintre premianți câștigă pentru a doua oară trofeul local, deci am creat o tradiție a educației de mediu în grădinițele, școlile și liceele din România. În unele cazuri, este vorba de unități școlare din mediul rural, Patrule care s-au implicat cu toată energia în această oportunitate de educație și voluntariat și și-au crescut mult impactul în comunitate. Nu există satisfacție mai mare pentru copii decât să vadă că adulții devin receptivi la apelurile lor. (…) Premiile locale recompensează eforturile și reușitele profesorilor și copiilor din timpul anului școlar”, a declarat managerul de proiect, Alexandra Arnăutu.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL