DSP Gorj, pregătită pentru vaccinarea elevilor

455

Odată cu debutul anului şcolar, medicii se pregătesc pentru demararea campaniilor de vaccinare în rândul elevilor. La nivelul judeţului nostru, Direcţia de Sănătate Publică a finalizat catagrafia elevilor care vor fi imunizaţi gratuit împotriva mai multor boli. Campania va demara în octombrie.

Programul de desfăşurare a campaniilor de vaccinare şcolare este următorul: în perioada 20-31 octombrie va avea loc vaccinarea antirujeolică-antirubeolică-antiurliană (ROR) pentru elevii de clasa I; în perioada 10-21 noiembrie va avea loc vaccinarea antipoliomielitica (VPI) la clasa 0 şi clasa a II-a; în perioada 2-15 decembrie este programată vaccinarea  diftero-tetanică (dT) la clasa a IX-a şi clasa a-VIII-a.
Direcţia de Sănătate Publică Gorj a finalizat catagrafia copiilor şi aşteaptă primirea dozelor pentru a putea demara campania. „Catagrafia copiilor eligibili a fost realizată şi transmisă la Ministerul Sănătăţii. Urmează să primim dozele înainte de debutul campaniei naţionale”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
De menţionat ca, înaintea fiecărei campanii de vaccinare, personalul sanitar va fi instruit cu privire la vaccinul care urmează să fie administrat, criteriile de eligibilitate, perioada de efectuare a vaccinării, contraindicaţii, reacţii adverse, managementul şocului anafilactic. Aceste vaccinări vor fi efectuate de medicii şcolari şi cei de familie.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here