După un şpriţ, la volan

375

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil nu au fost cu noroc pentru doi şoferi, unul gorjean şi unul vâlcean, ambii depistaţi de oamenii legii din Gorj, la volan, deşi luaseră „la bord” câteva şpriţuri. Gheorghe B., de 39 de ani, din Tismana, a fost depistat la volan în aceeaşi localitate, deşi băuse.

Acesta a refuzat să i se recolteze probe biologice.

“Testat cu aparatul etilotest, Gheorghe B. a prezentat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul exspirat. Deşi i s-a solicitat să fie condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto a refuzat, iar în prezent este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Tot în seara zilei de luni, Petre P., de 39 de ani, din judeţul Vâlcea, a avut aproximativ aceeaşi „problemă” cu oamenii legii care nu s-au arătat deloc înţelegători faţă de şofer. Acesta conducea deşi, la testarea cu etilotestul, a prezentat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ambii sunt cercetaţi pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie ce depăşeşte limita legală.

D.C.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here