Echipamente noi pentru ISU Gorj

706

În dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Lt. Col. Dumitru Petrescu” al județului Gorj au intrat, începând de miercuri, echipamente noi. Este vorba de o autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă (FRAP) şi un vehicul cu şenile/roţi, tip UTV, cu capacitate mărită de trecere. Ambele au fost achiziţionate prin intermediul proiectului “Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest (ADRSV) Oltenia.

Proiectul ”Optimizarea capacității de intervenție în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia” a fost cel de al treilea proiect pe care Consiliul Județean Gorj, împreună cu celelalte consilii județene din județele membre ale Asociației, respectiv Dolj, Olt, Vâlcea și Mehedinți, l-a implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale – Domeniul major de intervenţie 3.3 – Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Valoarea totală a proiectului a fost de 6.339.199,99 de lei, inclusiv TVA. Contribuția Consiliului Județean Gorj la implementarea proiectului a fost de 258.661,61 de lei, reprezentând: cota parte de 2% din cheltuielile eligibile, cheltuieli neeligibile, TVA eligibilă. Prin acest proiect, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia a achiziționat următoarele echipamente, pe care le-a distribuit fiecărui județ membru în asociație: cinci autovehicule cu șenile/roți tip UTV cu capacitate mărită de trecere, trei autofreze de zăpadă și două autospeciale complexe de intervenție, descarcerare şi acordarea asistenței medicale de urgență – FRAP. Dintre acestea, județului Gorj i-au fost repartizate o autospecială complexă de intervenție, descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență (FRAP), în valoare de 855.000,0 lei și un vehicul cu șenile/roți, tip UTV, cu capacitate mărită de trecere, în valoare de 211.048,0 lei.

isu 2„Am primit o autospecială de lucru cu apă şi spumă pe şasiu de man cu rezervor de apă de 4 tone şi echipament de descarcerare destinată pentru intervenţia la stingerea incendiilor şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi nu în ultimul rând, prima autospecială de acest tip, una destinată intervenţiei în locuri greu accesibile, în zăpadă pe apă, de circa 50 mii euro, prima de acest tip din dotarea ISU Gorj. Achiziţionarea acestor două autospeciale a fost posibilă datorită cheltuirii fondurilor alocate prin POR, 85% fonduri europene, 13% de la guvern şi 2% contribuţia CJ prin ADRSV Oltenia. Avem în prezent 15 autospeciale în dotarea unităţii, 8 sunt moderne şi vor permite să fie scurtat timpul de răspuns, să salveze mai multe vieţi să protejeze bunuri materiale”, a spus Liviu Dumitraşcu, inspectorul șef al ISU Gorj. „Sunt dotări de care aveam nevoie care contribuie la tot ceea ce înseamnă randament în realizarea activităţii în situaţiile de urgenţă, iar această ultimă dotare vine să completeze tot ceea ce înseamnă gamă de utilaje şi maşini necesare intervenţiilor la nivel judeţean”, a spus și Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj. Cele două autospeciale vin în completarea altor maşini care au intrat în dotarea ISU Gorj. Prin celelalte două proiecte implementate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia în cadrul POR 2007-2013, respectiv ”Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență în regiunea Sud Vest Oltenia, cod SMIS 10954 și ”Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență în Regiunea Sud – Vest Oltenia”, cod SMIS 39293, județul Gorj a mai beneficiat de patru autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă, patru autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordarea asistentei medicale de urgență – FRAP și o autospecială de intervenție și salvare la înălțime.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here