Examen pentru viitorii preoți în septembrie

552

Mitropolia Olteniei organizează, în a doua jumătate a lunii septembrie, examen de capacitate preoţească la Centrul de restaurare, conservare, patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova.

Cei care doresc să susțină acest examen își pot depune dosarele de înscriere la Centrul Mitropolitan din Craiova, Biroul de Învăţământ, Catehizare şi Activităţi cu tineretul, în perioada 1 – 16 septembrie 2016. Dosarele respective trebuie să conțină următoarele documente: cerere către I.P.S. Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei pentru înscriere la examen, binecuvântarea ierarhului de care aparține, recomandarea preotului duhovnic, copii ale documentelor de studii (diplomă de licență și foaia matricolă), adeverință medicală, curriculum vitae, cazier judiciar și dovadă de la centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie. Candidații trebuie să plătească o taxă de înscriere de 200 de lei. Examenul propriu-zis se va desfășura în perioada 19 – 20 septembrie. Pe 19 septembrie sunt programate examenul scris la Dogmatică, Misiologie şi Administraţie parohială pentru toţi candidaţii (ora 09.00) și examenul oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică Bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor (ora 14.00). Marți, de la 09.00, este programat examenul oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Craiovei. Tematica examenului de capacitate întocmită de Facultatea de Teologie din Craiova se află afişată în regim permanent pe site-ul Mitropoliei Olteniei, la adresa http://www.mitropoliaolteniei.ro/wp-content/uploads/2012/10/Tematica1.pdf.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here