Pulsul Zilei

Exploata balast fără licență

 | 16 aprilie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Un bărbat de 57 de ani, din Novaci, s-a ales, joi, cu dosar penal după ce ar fi exploatat balast fără a avea autorizaţie.
„La data de 12 aprilie, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Novaci s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 57 de ani, din localitate, în perioada 2 – 12 aprilie, a efectuat activități de extracție a agregatelor minerale, balast, de pe un teren situat pe raza comunei Polovragi, fără a deține permis sau licență în acest sens. De asemenea, pe parcursul lucrărilor efectuate, a fost somat de către Primăria Polovragi să sisteze lucrările de excavare, solicitare față de care nu s-a conformat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de activități miniere fără permis sau licență și continuarea lucrărilor după dispunerea opririi acestora”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
În aceeași zi, polițiștii din Ţicleni au depistat un bărbat de 45 de ani, din localitate, în timp ce efectua activități de extracție a agregatelor minerale, din albia pârâului Cioiana, fără aviz din partea Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de activități miniere fără avizul SGA”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
L.F.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL