Festival de artă dramatică pentru liceeni

577

Elevii de liceu și de școală profesională sunt invitați să participe luna viitoare la prima ediție a Festivalului-concurs de artă dramatică “Lumini și umbre”. Cei interesați se pot înscrie doar până la sfârșitul acestei luni.

Asociația “Clubul EXPRESIA IDEII” Onești și partenerii săi organizează, în perioada 28-29 octombrie, prima ediție a Festivalului-concurs de artă dramatică ”Lumini și umbre”. Festivalul are ca temă ”Relația elev – profesor – ieri, azi și mâine” și se desfășoară pe mai multe secțiuni: Secțiunea I – Interpretare dramatică (în limba română) din literatura română sau universală, Secțiunea II – Interpretarea unui text dramatic – creație proprie, Secțiunea III – Creație literară – text dramatic (premiu pentru scenariu), Secțiunea IV – Cea mai bună recenzie/cronică de spectacol (jurnalism teatral), Secțiunea V – Expoziții de artă plastică (desen, pictură, grafică), artă meșteșugărească (măști, costume, accesorii, etc.) și prezentări de publicații pe tema artei dramatice. Festivalul se adresează cu precădere elevilor de liceu și de școală profesională, dar ultima secțiune este permisă și participarea oricăror alte persoane. Festivalul permite participare directă și participare indirectă, în funcție de secțiuni, și percepe taxe de participare. Persoanele interesate să participe în concurs vor trimite un e-mail pe adresa asociației expresiaideii@yahoo.com pentru a primi informațiile necesare. Termenul limită pentru înscriere este 30 septembrie 2016.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here