Festivalul Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi”, la a XXXVI-a ediție

563

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Consiliul Local și Primăria Târgu-Cărbunești, Societatea Culturală Balkania Contemporană Atena, Asociația Culturală Carmina Balcanică și Liga Culturală ”FIII Gorjului” București, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, va organiza luna viitoare cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi”. Cei care doresc să se înscrie în concurs au termen până pe 16 mai pentru a-și trimite lucrările pe adresa CJCPCT Gorj.

Festivalul ”Tudor Arghezi” reprezintă un omagiu adus unuia dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat literatură română de-a lungul timpului, adresându-se creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu, și contribuind astfel la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Anul acesta, programul festivalului se va desfăşura în perioada 19 mai – 22 mai, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, localitatea de obârşie a scriitorului.

Secțiuni și premii
Ca și anul trecut, festivalul se va desfășura pe mai multe secțiuni și vor fi acordate numeroase premii. Doi scriitori români contemporani vor primi Premiul Național de Literatură ”Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia din parta Uniunii Scriitorilor din România. Cei doi laureați vor primi și titlul de Cetățean de Onoare al orașului Târgu-Cărbunești. De asemenea, alți doi scriitori contemporani de prestigiu internațional vor primi din partea CJCPCT Gorj Premiul ”Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia, precum și titlul de Cetățean de Onoare al orașului Târgu-Cărbunești. CJCPCT Gorj va mai acorda și Premiul pentru Opera Prima (volum de debut în poezie). În vederea atribuirii acestui premiu, se vor cere propuneri de nominalizare unor edituri de prestigiu cu preocupări constante în promovarea pe criterii valorice a volumelor de debut tipărite în perioada mai 2015 – mai 2016. Un singur premiu va fi acordat și la secțiunea ”Cuvinte potrivite”, pentru volum de poezie în manuscris, secțiune deschisă autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani. Manuscrisele nu trebuie să depăşească 100 pagini. O altă secțiune a festivalului este ”Bilete de papagal”. La această secţiune pot participa poeţii ce-şi aşteaptă consacrarea, cu un grupaj de minim zece poezii dactilografiate, într-un singur exemplar, urmând a fi acordate trei premii și mai multe mențiuni. Un alt premiu va fi acordat la secțiunea de arghezologie, deschisă scriitorilor români pentru exegeze care au ca obiect de studiu viaţa şi opera lui Tudor Arghezi (studii publicate sau în manuscris). De asemenea, vor mai fi acordate șapte premii la secțiunea de Promovare a Operei Argheziene și a Festivalului, deschisă participanţilor din ţară şi de peste hotare, cu merite deosebite în creşterea vizibilităţii Festivalului, în promovarea, traducerea sau ilustrarea grafică a operei lui Tudor Arghezi, precum şi în traducerea operei sau publicarea de exegeze despre viaţa şi opera acestuia(monografii, studii, eseuri…). Liga Culturală ”Fiii Gorjului” București va mai acorda Premiul Opera Omnia unui scriitor de origine gorjeană, iar CJCPCT Gorj va acorda zece premii speciale pentru promovarea festivalului și a mișcării literare din Gorj în presa literară națională.

16 mai, dată limită pentru trimiterea lucrărilor
Lucrările dactilografiate, într-un singur exemplar, pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima, Cuvinte Potrivite, şi cele de arghezologie se primesc până la data de 16 mai (dată poşta), pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea “Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”. La expediere se vor respecta obişnuitele cerinţe: în plicul mare se introduce plicul mic cu motto, iar în interior se sigilează datele autorului, inclusiv un număr de telefon, la care poate fi contactat.

Câștigătorii, premiați pe 22 mai
Juriul de preselecţie, alcătuit din reprezentanţii organizatorilor, îşi va începe lecturarea în 19 mai, urmând ca juriul național, care cuprinde şi juriul de preselecţie, să definitiveze jurizarea în cursul zilei de 21 mai, în aşa fel încât să poată fi anunţaţi laureaţii în timp util, în vederea participării la festivitatea de premiere, ce se va desfăşura la Târgu-Cărbuneşti, în 22 mai, începând cu ora 11.00.
În cadrul festivalului vor fi organizate lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi vizitarea muzeului “Tudor Arghezi”, din oraşul Târgu-Cărbuneşti.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here