Pulsul Zilei

Furt la două supermarketuri din Târgu-Cărbunești

 | 08 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Un bărbat de 63 de ani, din comuna Godinești, a ajuns, marți seara, în arestul Poliției, sub acuzația de furt în formă continuată. Acesta este suspectat că ar fi comis mai multe infracțiuni în ultima lună. Mai întâi ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-un magazin din Târgu-Cărbunești, iar marți ar fi furat produse alimentare de la un alt supermarket, în aceeași localitate. ”La data de 6 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi de un bărbat de 35 de ani, conducător auto în cadrul unei societăţi comerciale, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că, în zilele de 31 ianuarie şi 2 februarie, o persoană de sex masculin ar fi sustras 12 sticle de băuturi alcoolice, de la punctul de lucru al societăţii, din oraşul Târgu-Cărbuneşti. După vizionarea camerelor de supraveghere s-a procedat la efectuarea de căutări pe raza localităţii Târgu-Cărbuneşti, ocazie cu care a fost identificat un bărbat de 63 de ani, din comuna Godineşti, acesta fiind găsit cu mai multe bunuri alimentare şi nealimentare, în autovehiculul personal. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bunurile ar fi fost sustrase în cursul zilei de ieri, de la un magazin, din localitate.
Prejudiciul recuperat a fost predat reprezentanţilor unității păgubite, iar în cauză polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, într-un dosar penal pentru infracţiunea de furt.
Polițiștii au continuat urmărirea penală faţă de cel în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, iar faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Ieri, suspectul a fost audiat, din nou, de procurorii din Târgu-Cărbunești, care, în cele mai multe cazuri, decid ca persoanele reținute pentru diverse infracțiuni să fie cercetați în libertate.
L.F.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL