Gorjean, accidentat în judeţul Hunedoara

362

Doi bărbaţi, cu vârstele de 20 şi 43 de ani, au suferit multiple traumatisme şi sunt internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva în urma unui grav accident de circulaţie ce a avut loc, ieri, pe DN 76 Brad-Deva.

Cei doi au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un TIR care circula regulamentar.

Echipajul de prim ajutor şi pompierii de la descarcerare au găsit la locul accidentului un autoturism răsturnat pe carosabil în care se aflau doi bărbaţi grav răniţi. Victimele, dintre care una inconştientă, cu multiple fracturi la membrele superioare, inferioare şi torace, au fost descarcerate în aproximativ zece minute şi apoi transportate cu ambulanţele la spitalul din Deva.

Potrivit primelor verificări ale Poliţiei Rutiere, şoferul autoturismului implicat în accident a intrat cu maşina pe sensul opus de mers într-o curbă la stânga. În urma impactului extrem de violent cu autotrenul condus de un şofer din judeţul Bihor, autoturismul a fost avariat aproape în totalitate, motorul maşinii fiind găsit la mai mulţi metri distanţă. Şoferul autoturismului, din Brad, şi pasagerul de 20 ani, din localitatea Câlnic, au rămas internaţi în spitalul din Deva.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here