Preconizată sau nu, creşterea în sondaje a Preşedintelui Klaus Werner Iohannis se datorează, în primul rând, celor două manevre abile, necaracteristice, efectuate în ultimul timp. Prima a fost ieşirea în stradă, în mijlocul manifestanţilor pentru schimbarea sistemului şi a doua, însuşirea cererilor străzii, unele la obiect, altele incoerente, în aşa fel încât să se dea impresia de a fi fost respectate principalele doleanţe, iar schimbările ce aveau să urmeze, să fi fost voinţa celor mulţi. Numele Cioloş în fruntea unui guvern se vehicula cu ceva timp în urmă, însă momentul potrivit pentru instalarea noului guvern de tehnocraţi s-a ivit odată cu manifestaţiile populare anti-sistem şi cu poziţia în retragere sau în expectativă a principalelor partide politice, care au considerat înţelept să mai aştepte un an până la declanşarea „ostilităţilor”.
Sătul de atâtea intrigi, ameninţări şi încrengături subterane, Primul Ministru Victor Ponta, senator de Gorj, şi-a retras mandatul într-o perioadă de reale aprecieri pozitive asupra activităţii Executivului pe care l-a condus şi despre care se spune, pe drept cuvânt, că a fost cel mai bun guvern al României din cei 25 de ani de la schimbarea regimului. Dintre toţi cei 25 de ani în care România a avut 11 prim-miniştri, 16 ani au fost înregistraţi cu creştere economică, însă, performanţele unui premier ies în evidenţă în perioadele dificile, aşa cum, în conjuncturi favorabile, se pot face greşeli grave, mascate de anumiţi indicatori cu valoare pozitivă. După perioada în care au activat, premierii României pot fi clasificaţi în patru categorii: premieri de criză, premieri post-criză, premieri din perioadele de creştere şi premieri tehnocraţi. Din pleiada de şefi ai Executivului, numai doi au fost tehnocraţi: Teodor Stolojan şi Mugur Isărescu. În perioada de un an (1991-1992) în care a condus primul guvern de tehnocraţi ai ţării, T.Stolojan nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Personalitatea sa ştearsă, în contrast cu eticheta de reputat economist, l-a împiedicat să ia măsuri radicale şi să înregistreze performanţe notabile. Ca economist şi om politic, Stolojan a mai apărut în viaţa publică până la momentul „dragă Stolo” când, din calitatea sa de candidat la Preşedinţie a intrat direct în anonimat. Alianţa sa cu abilul rechin Traian Băsescu, aflat într-o ascensiune politică vertiginoasă s-a soldat cu o fâsâială lamentabilă. Tot un an a trăit şi Guvernul Tehnocrat condus de Mugur Isărescu, un guvern de indisciplinaţi, în realitate, înregimentaţi politic. Relaxarea fiscală, aproape insesizabilă, este una dintre părţile cât de cât bune ale guvernării Isărescu. În scurta perioadă de mandat, Isărescu a intrat în conflict cu majoritatea miniştrilor şi de aici, eşecul iminent.
La a treia bătaie de gong, a intrat în scenă al treilea guvern de tehnocraţi, condus de un specialist care a văzut România, în ultimii ani, doar în vacanţe. Predestinat şi acest guvern va trăi maxim un an, până după viitoarele alegeri parlamentare, când partidele politice vor face totul să recupereze timpul pierdut. Şi dacă tot avem guvern nou, avem şi aşteptări, cum ar fi un amplu şi coerent program de investiţii şi realizarea infrastructurii necesare mediului de afaceri, pe lângă măsurile sociale ce se impun. În condiţiile relaxării fiscale deja obţinute de Guvernul Ponta, pe care noul guvern a promis să le menţină, aşteptăm să vedem „cum şi când”, două întrebări simple, legitime şi de bun simţ.
A.Pop
