Pulsul Zilei

Hoţ prins în flagrant

 | 14 noiembrie 2012, 15:46 | 0 comentarii | 

Un rovinărean în vârstă de 35 de ani este cercetat de poliţişti după ce asupra lui au fost găsite mai multe bunuri furate dintr-un garaj din municipiul Târgu-Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Semnatura eletronica CertDigital

Ieri dimineaţă, în jurul orelor 05:45, în timp ce desfăşurau activităţi de patrulare pe B-dul Ecaterina Teodoroiu din municipiu, poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au depistat un bărbat în vârstă de 35 ani, din oraşul Rovinari. Bagajul voluminos al tânărului şi comportamentul suspect al acestuia au atras atenţia oamenilor legii, care l-au luat la întrebări şi au descoperit că tânărul furase mai multe bunuri dintr-un garaj din municipiu. „Având în vedere comportamentul suspect pe care acesta l-a afişat la vederea oamenilor legi, poliţiştii au procedat legitimarea persoanei în cauză, ocazie cu care au efectuat controlul corporal şi al bagajului. În aceste împrejurări, în bagajul tânărului au fost găsite mai multe scule mecanice (trusă lanţuri antiderapante auto, polidisc, o lopată de deszăpezire, două raclete auto, o pereche pantaloni blugi). Suspectul a fost condus la sediul poliţiei, unde a recunoscut că bunurile găsite asupra sa au fost sustrase dintr-un garaj situat în municipiul Târgu-Jiu”, a spus George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat iar bunurile sustrase au fost înapoiate proprietarului de drept. În prezent, tânărul este cercetat în stare de libertate.
R.L.
 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL