Hoți prinși în trafic

604

Trei bărbați din județul Vâlcea sunt cercetați de polițiștii din Gorj pentru furt calificat. Mașina în care se aflau a fost oprită în trafic, în noaptea de duminică spre luni, iar în portbagaj au fost depistate mai multe bunuri sustrase dintr-un magazin din Licurici.
”La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au oprit pentru control, în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Sineşti, județul Vâlcea, având pasageri doi tineri de 22 și 26 de ani, din aceeași localitate. Cu ocazia verificărilor, în autoturism au fost depistate mai multe sticle și doze cu băuturi alcoolice și pachete de țigări, fără documente de provenienţă, precum şi o ştampilă a unei societăţi comerciale. În urma continuării cercetărilor s-a stabilit faptul că cei trei bărbați au pătruns prin efracţie într-un magazin alimentar din comuna Licurici şi au sustras bunurile identificate în autoturism. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a autorilor”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat, suspecții fiind cercetați în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here