Împușcături la Stoina după chef de pomină

432

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din Cruşeţ şi Stoina, au ajuns, joi, în arest, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi distrugere.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, în noaptea de miercuri spre joi, un tânăr de 22 de ani, din Crușeț, a mers la locuinţa unui prieten de 23 de ani, din comuna Stoina, care își aniversase ziua de naştere. Ulterior, sărbătoritul s-a oferit să-l conducă până acasă și l-a luat la plimbare și pe fratele său, un minor de 16 ani. Pe drum însă au comis o faptă care i-a costat libertatea.
“Pe traseul de deplasare, pe fondul consumului de alcool şi fără un motiv anume, tânărul de 22 de ani, a executat un foc cu arma de vânătoare pe care o deţinea legal, asupra locuinţei unui bărbat de 59 de ani, din comuna Stoina, după care a înmânat arma celor doi fraţi, care au folosit-o trăgând două focuri de armă, unul asupra unui bec de pe un stâlp de iluminat public şi unul în aer”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj, într-un comunicat de presă.
După cele 24 de ore de reținere, doar proprietarul armei, care a mers cu pușca la petrecere, a fost arestat preventiv, de magistrații de la Judecătoria Târgu-Cărbunești.
“Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti şi dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 20 zile”, a stabilit instanța, decizia fiind atacată imediat de tânărul din Crușeț.
Ca măsură complementară, anchetatorii au dispus ridicarea armei de vânătoare a suspectului.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here