Incendiu la Turceni

517

O casă din Turceni a fost cuprinsă, ieri, de flăcări. Focul s-a extins rapid și la acoperișul locuinței din apropiere. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în orașul Turceni. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Secției de Pompieri Turceni.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent atât la o casă de locuit, cât și la acoperișul celei aflate în imediata apropiere, cu posibilitate de propagare la costrucțiile învecinate, drept pentru care a fost solicitată în sprijin încă o autospecială din cadrul aceleiași subunități. Salvatorii s-au luptat aproximativ două ore cu flăcările, reușind să localizeze și să lichideze incendiul, limitând efectele acestuia.

Au ars parțial acoperișurile ambelor construcții. Cauza probabilă a incendiului este efectul termic- un coș de fum neizolat față de materiale combustibile”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here